|joi, mai 2, 2024
  • Follow Us!

Senatorii Cotescu şi Niţu au fost la… pomana porcului 

pomana porcului cotescu nitu monceanu

Sâmbăta trecută, la marginea Râmnicului, în curtea lui Constantin (Vali) Monceanu s-a tăiat şi preparat un porc de peste 200 de kg, respectându-se tradiţiile populare. Senatorul Adrănel Cotescu a fost cel care a avut ideea organizării unei „pomeni a porcului“ la care să invite o mulţime de colegi de partid, oameni de afaceri liberali, dar şi jurnalişti. S-a băut ţuică rece şi fiartă, s-au mâncat gogoşi calde şi cei prezenţi au putut asista la adevăratul „spectacol“ dat de Vali Monceanu care s-a ocupat de pârlirea porcului, dar şi de alte operaţiuni specifice. „Am experienţă în domeniu, am peste 100 de porci pregătiţi, tranşaţi, pârliţi şi pregătiţi, mă pricep la toate operaţiunile“ – a spus Vali Monceanu. S-a râs mult iar atmosfera creată de profesorul senator Cotescu, dar şi de senatorul Dan Niţu a fost una deosebită. Cei doi parlamentari au făcut glume şi au povestit istorii interesante din cariera lor. Nu a fost prezent deputatul Buican şi nici vicele Pistol amândoi motivând că au probleme personale. Dar toată lumea care a venit, chiar şi cei care nu au putut rămâne până la servirea tradiţionalei mămăligii şi a cărnii prăjite la tuci s-au simţit bine şi au dovedit că se poate socializa fără patimă. Ziariştii prezenţi au putut recepţiona informaţii interesante, mai ales de la persoanele cărora ţuica fiartă şi vinul de Sîmbureşti le-a dezlegat limbile. Nu le vom specula, cel puţin nu în preajma sărbătorilor. Dar poate vreodată vă vom povesti câte ceva despre vieţile şi acţiunile neştiute ale unor liberali. Ce pomană a porcului ar fi la români dacă nu ar exista şi puţină bârfă? Deocamdată nu ne interesează luptele taberelor liberale de a numi o anumită persoană director comercial la APAVIL sau demersurile unora de a promova o profesoară director comercial la Miniera. În fond, asemenea promovări sunt ceva …tradiţional. Lăudăm însă comportamentul celor doi parlamentari liberali, oameni normali care dovedesc că nu uită de unde au plecat, cine au fost şi datorită căror împrejurări sau oameni au ajuns unde au ajuns.

Leave a Response