|luni, noiembrie 30, 2020
  • Follow Us!

Bogdan Pruteanu, în conflict de interese pe banii râmnicenilor 

costel_bogdan_pruteanu

Prefectura Vâlcea este sesizată să analizeze situaţia consilierului municipal penelist şi să ia măsuri pentru respectarea legii

Potrivit informaţiilor inserate în propria declaraţie de interese postată pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea, consilierul municipal penelist Bogdan Pruteanu poate face obiectul unei verificări din partea Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Până atunci, unul dintre colegii săi din CL ne-a rugat insistent să atragem atenţia Prefecturii Vâlcea despre un caz de conflict de interese ce sfidează de ani buni opinia publică locală. Prin cel puţin două firme, alesul liberal a încălcat legislaţia în domeniu. Într-un caz a beneficiat de lucrări directe achitate din bugetul primăriei, iar în alt caz, o firmă în care este acţionar majoritar fratele său a avut concesionată o importantă suprafaţă pe terasa din Centrul Râmnicului pentru o cafenea pe sezon estival. Preşedintele PNL Vâlcea are încă o problemă de presiune publică pe cap, aflându-se acum în dilemă: îi retrage sau nu sprijinul politic lui Bogdan Pruteanu pe fondul imaginii sumbre lăsate în urmă de arestarea fostului edil-şef râmnicean Emilian Frâncu pentru fapte de corupţie.

Declaraţia din 2013 incriminează lucrările din 2012

Conform listei de achiziţii directe – lucrări şi reparaţii din 2012 a Primăriei Râmnicu Vâlcea, Diatel Construct SRL apare cu executarea unei reparaţii la pardoseala sălii de sport a Şcolii Nr. 13, pentru care municipalitatea a achitat 48.323 lei (contract nr. 27.976 din 16 august 2012). Tot la Şcoala Nr. 13, aceeaşi firmă a beneficiat de lucrări de reparaţii curente la pereţi şi tavane pentru 32.258 lei (contract nr. 35.274 din 9 octombrie 2012). Un alt contract (nr. 39.411 din 8 noiembrie 2012), în valoare de 21.988 lei, a avut ca obiect montarea de grilaje la uşi şi ferestre la arhiva Primăriei Lespezi. Potrivit declaraţiei de interese a alesului local PNL Bogdan Pruteanu, datată 31 ianuarie 2013, el apare ca director în cadrul SC Razexim SRL, Administrator al SC Diatel Construct SRL Râmnicu Vâlcea, membru AGA ETA SA şi membru AGA SC Centrul de Afaceri Flandra SA. Consilierul municipal PNL declară că deţine câte 50% atât la Razexim, cât şi la Diatel Consturct SRL, ceea ce-l plasează sub incidenţa prevederilor art. 70, 71, 76 şi 77 din Legea nr. 161/2003. “Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, coroborate cu prevederile art. 75, art. 77 din Legea 393/2004 şi art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

Vizat de prevederile a trei legi

Potrivit Art. 75 din Legea 393/2004, “Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; (…) c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri.” Conform dispoziţiilor art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, “nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”. Ori, consultând procesele verbale ale şedinţelor de consiliu din 2012 – 2014, se poate observa că Bogdan Pruteanu a participat şi chiar a votat în toate ocaziile în care a fost aprobat bugetul Primăriei, cât şi alte modificări ocazionale în cazul achiziţiilor publice de servicii şi produse.
Potrivit Legii nr. 176/2010, “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Şi un consilier câştigă cât un viceprimar

Pentru calitatea de director la Razexim, Pruteanu declară venituri lunare de 770 lei, în timp ce pentru cea de membru al AGA ETA SA primeşte 1.250/lei pe şedinţă, în condiţiile în care, uneori, sunt convocate şi două şedinţe lunar. Numai dacă adunăm la aceşti bani indemnizaţia de consilier municipal, observăm cu uşurinţă că alesul local PNL încasează lunar mai mult decât salariul unui viceprimar.

 Autor: Adi PANĂ – saptamana.net

2 Responses to Bogdan Pruteanu, în conflict de interese pe banii râmnicenilor

  1. Costel Aldea

    Numai escroci.nu inteleg cum el ca consilier local, sa faca asemenea lucrari.este stigator la cer unde se duc banii nostrii ca contribuabili.

     
  2. EU

    UnGhiciti cine este un escroc de doi lei cu escrocherii la Flandra si la ETA. Lucrari la scoali si gradinite din municipiu. La o sala de sport din Ostroveni a facut o lucrare de 2 bani pana a luat Gigi Matei foc pe el ca nu a facut nimic bine, stie Matei de toate cacaturile, dar il acopera poate, poate are nevoie de votul lui intr-o buna zi. Un escroc pe care PNL`ul il tine in brate. Numai oameni de joasa speta promoveaza PNL la Rm Valcea

     

Leave a Response