|vineri, mai 3, 2024
  • Follow Us!

Accident rutier grav în Călimăneşti 

accident

Joi dimineaţă, în jurul orei 10.00, poliţiştii au fost anunţaţi de producerea unui eveniment rutier pe DN 7, în Căciulata. Din primele cercetări la faţa locului, oamenii legii au stabilit că o femeie din Neamţ a condus un BMW, iar la un moment dat, pe fondul oboselii, a adormit la volan. Astfel, a pătruns pe contrasens, lovind frontal un autoturism marca Volkswagen, condus de un bărbat din Băile Govora. Ca urmare a acestui fapt, două persoane au ajuns la spital, printre care şi o minoră, în vârstă de 17 ani, care a fost diagnosticată cu fracturi costale şi policontuzii. Timp de câteva minute, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulaţie, după care s-a circulat alternativ pe o singură bandă. Şoferii implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În continuare se fac cercetări.

Leave a Response