|joi, mai 2, 2024
  • Follow Us!

Pelici va antrena CSM Rm. Vâlcea 

pelici-600x399

 

După ce a demisionat de la FC Bihor, antrenorul Alex Pelici nu a stat prea mult pe bară. Potrivit site-ului www.bihon.ro, tehnicianul a fost contactat de conducerea CSM Râmnicu Vâlcea și a ajuns la un acord, astfel că astăzi va conduce primul antrenament.

„Eu voi fi antrenor principal, Erik (n.r. – Lincar) va fi director tehnic. Suntem colegi la cursurile Pro, suntem prieteni. Ambii ne ocupăm de echipă, ambii răspundem de rezultate, sper să fie bine”, a declarat Pelici. Marti, Erik Lincar a decis să nu accepte postul de director tehnic.

„Îi doresc mult succes prietenului meu, Alexandru Pelici, de care mă leagă o veche prietenie şi în care am mare încredere”, a precizat Lincar.
Antrenorul și-a dat demisia de la FC Bihor după remiza cu FC Olt Slatina din etapa a IX-a, rezilierea făcându-se pe cale amiabilă.  Pelici (40 de ani) a mai antrenat pe CSM Râmnicu Vâlcea în anul 2013 timp de 11 etape. Sub comanda lui Lincar, vâlcenii au obținut două victorii, 6 egaluri și două înfrângeri, iar cu 12 puncte ocupă locul 6.

Leave a Response