|duminică, mai 19, 2024
  • Follow Us!

Noi prevederi referitoare la contabilitatea persoanelor fizice autorizate 

finante

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139/24.02.2015, a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 170/17.02.2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă. În documentarul de mai jos, prezentăm noile reglementări contabile cu valabilitate de  la 1 martie 2015.

Aplicabilitate

Reglementările contabile privind contabilitatea în partidă simplă se aplică de către  următoarele categorii de persoane:

1) persoanele fizice şi asocierile fără personalitate juridică ale căror venituri sunt supuse  impozitului pe venit în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu  modificările şi completările ulterioare, al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe  baza datelor din contabilitate, fiind obţinut din următoarele surse:

– activităţi independente;

– cedarea folosinţei bunurilor;

– activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;

2) persoanele sau entităţile care, prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale  sau prin alte acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă, cu excepţia persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Persoanele prevăzute la pct. 1) au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă.

De asemenea, aceste persoane pot să opteze pentru conducerea contabilităţii în partidă dublă, cu excepţia celor pentru care în actul normativ de înfiinţare, în legi speciale sau în alte acte normative există prevederi exprese privind ţinerea contabilităţii în partidă simplă. Cei care optează pentru contabilitatea în partidă dublă şi aplică această prevedere de la începutul exerciţiului financiar următor celui în care şi-au exercitat opţiunea.

Atenţie!

Persoanele prevăzute la pct. 1) care se înfiinţează după 1 martie 2015 pot opta pentru ţinerea contabilităţii în partidă dublă de la data înfiinţării acestora.

 

Leave a Response