|miercuri, mai 8, 2024
  • Follow Us!

Cultură de levănțică în comuna Tetoiu, o premieră în județ 

cultura-lavanda

 

Un brașovean a realizat o plantație de levănțică pe un teren de 2,5 hectare în comuna vâlceană Tetoiu, aceasta fiind singura din întreg județul, a declarat, pentru AGERPRES, edilul localității Antonie Lucian.

„Da, este un pionierat în județul Vâlcea și de ce nu, cred că la noi în țară. Omul a venit, ne-a spus ce dorește să facă, primăria a fost încântată de idee și implicit i-am acordat tot sprijinul în ceea ce privește sau ce ne stă nouă în putință, mă refer la avize. Afacerea merge, este chiar frumos când se vede câmpul înflorit cu această plantă. Omul dorește să-și extindă afacerea și aici vom vedea cum îl putem spijini. Din câte am înțeles, are contracte cu industria cosmetică și farmaceutică”, a precizat edilul.

Investitorul din județ Brașov a arendat 3 hectare de teren în zona fostelor grajduri ale CAP Tetoiu.

Levănțica (Lavandula) este un gen de circa 25-30 de specii de plante din familia Lamiaceae, native din regiunea mediteraneană până în Africa tropicală și până în regiunile sud-estice ale Indiei. Genul include plante anuale, plante ierboase, arbuști. Zonele native se întind de la Insulele Canare, nordul și estul Africii, sudul Europei și Mediterana, Arabia și India. Deoarece formele cultivate sunt plantate în grădini din toată lumea, sunt uneori găsite și în sălbăticie, departe de mediul natural.

A fost folosită la băile aromate încă de pe vremea romanilor, pentru efectul calmant și benefic asupra pielii. În Evul Mediu, levănțica era folosită ca antiseptic. Mai târziu s-au constatat și efectele antidepresive și sedative ale plantei.

AGERPRES

 

Leave a Response