|luni, mai 20, 2024
  • Follow Us!

ANI l-a descoperit pe viceprimarul din Ştefăneşti, Ilie Popescu, în stare de incompatibilitate 

agentianationaladeintegritate-cj

 

Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură penală în cazul a cinci foști sau actuali aleși locali (trei viceprimari, un fost viceprimar și un fost primar). Printre aceştia se numără şi Ilie Popescu, viceprimar al comunei Ștefănești, judeţul Vâlcea, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 septembrie 2014 – 16 iunie 2015, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Teodor Bălăşel” Ștefănești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Ilie Popescu a fost informat de ANI despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ilie Popescu a încălcat următoarele prevederi legale: art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de administrator, membru al consiliului de administrație la societățile comerciale, precum și la instituțiile publice, orice alte activităţi remunerate, în ţară”. În momentul de faţă, în comuna Ştefăneşti există patru grădiniţe, patru şcoli primare, şi două şcoli gimnaziale care în timp au mai fost reabilitate şi recondiţionate, dar nu se ridică la pretenţiile şi la nivelul cerut de Uniunea Europeană, din punct de vedere al bazei materiale şi al spaţiului de studiu. Este vorba de Şcoala cu clasele I-IV Condoieşti, Şcoala cu clasele I-IV Ştefăneşti, Şcoala cu clasele I-IV Dobruşa, Şcoala cu clasele I-IV Şerbăneşti, Şcoala cu clasele I-VIII Dobruşa şi Şcoala cu clasele I-VIII „Teodor Bălăşel” din Ştefăneşti. Mai spunem că Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Leave a Response