|miercuri, mai 8, 2024
  • Follow Us!

O tânăra din Vâlcea a scos banii părinţilor din bancă şi i-a jucat la CAZINO. Ce MINCIUNĂ a inventat 

cazino_69836800

O tânără din Vâlcea a scos banii părinţilor din bancă şi i-a jucat la cazino. Fata de 24 de ani a pierdut 1500 de euro la aparate iar apoi, de frică, a mers la poliţie şi a declarat că a fost jefuită în stradă. S-a încurcat în minciuni, însă anchetatorii şi-au dat seama că a inventat întreaga poveste.

Împătimită a jocuilor de noroc, tânăra în vârstă de 24 de ani, a scos de la bancă banii părinţilor şi a mers cu ei direct la cazino. În mai puţin de trei ore, fata a reuşit să piardă la aparate 1.200 de euro şi nouă sute de lei.

Când s-a văzut fără niciun ban în buzunar, tânăra a mers direct la poliţie, unde a spus că a fost jefuită în plină stradă de mai mulţi indivizi care au coborât dintr-o maşină. Scenariul  părea că funcţionează perfect, până în momentul în care poliţiştii i-au cerut să descrie exact traseul pe care l-a făcut din momentul în care a scos banii de la bancă până când a fost jefuită.

Tânăra s-a încurcat în minciuni şi a fost nevoită să recunoască adevărul. Acum, ea trebuie să facă rost de alţi bani pentru a plăti amenda dată de poliţişti pentru alertarea inutilă a autorităţilor.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/o-tanara-din-valcea-a-scos-banii-parintilor-din-banca-si-i-a-jucat-la-cazino-ce-minciuna-a-inventat_252617.html#ixzz3pVv0uOYy

One Response to O tânăra din Vâlcea a scos banii părinţilor din bancă şi i-a jucat la CAZINO. Ce MINCIUNĂ a inventat

  1. A

    Finess :))

     

Leave a Response