|sâmbătă, mai 4, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Mazilu a cerut Ministerului Agriculturii să stimuleze horticultura în România 

Mazilu_Dan

 

 

Recent, deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a formulat o interpelare pe care a adresat-o la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe tema stimulării horticulturii în România. „Domeniul horticol nu este prea bine organizat şi structurat. Multe fírme locale s-au axat pe import, preferându-I producţiei autohtone, care presupune investiţii destul de importante. Astfel, producţia de plante la container nu a crescut de la an la an, aşa cum s-a întâmplat în alte state vecine, ci scade anual. De asemenea, horticultura se confruntă cu o creştere a frecvenţei perioadelor de secetă. Mai mult, se fac pronosticuri că, în viitor, penuria de apă va exercita un impact negativ asupra creşterii plantelor şi a productivităţii. In plus, micii producători sunt nevoiţi să facă faţă şi altor obstacole, de la cele financiare şi economice, determinate de fluctuatia ratei de schimb sau de efectele întârziate ale crizei economice, până la lipsa de cooperare între micii producători. Din aceste raţionamente, domnule ministru, vă rog să mă informaţi ce strategie aveţi în vedere pentru a stimula dezvoltarea horticulturii în România şi pentru a-i susţine pe micii producători. Solicit răspuns în scris”, spune deputatul Dan Mazilu.

Leave a Response