|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre JAFUL DE LA CET GOVORA! Dan Șova, VINOVAT sută la sută! Mihai Bălan, forțat de fostul președinte al CJ Vâlcea, Ion Cîlea, să încheie contractele cu casa de avocatură! 

mihai_balan_cilea_sova_1

 

Dan Șova a fost trimis în judecată de procurorii DNA . Iată acuzațiile procurorilor anticorupție și faptele pe care se bazează:

”În a doua jumătate a anului 2011 inculpatul Șova Dan-Coman, la vremea respectivă senator în Parlamentul României a hotărât să își mărească patrimoniul prin obținerea unor sume de bani în mod ilicit. În acest sens, inculpatul Șova Dan-Coman a hotărât să folosească un mechanism infracțional bazat pe sistemul relațional pe care îl dezvoltase în trecut, din poziția de avocat și ulterior de senator, la nivelul mai multor case de avocatură și la nivelul mai multor instituții publice sau aflate în subordinea unor instituții publice.

În continuare, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul a întreprins demersuri concrete și energice în scopul realizării rezoluției infracționale luate.

În esență, planul infracțional al inculpatului prevedea încheierea unui contract de asistență juridică de tip abonament lunar între o instituție cu capital de stat și o casă de avocatură la nivelul cărora inculpatul avea influență, iar ulterior, o parte din sumele decontate în baza respectivului contract să-i revină acestuia.

În acest proces decizional, în legătură cu alegerea instituției, inculpatul Șova Dan-Coman s-a oprit asupra societății cu capital integral de stat CET Govora (Centrala Electrică de Termoficare Govora), unde la vremea respectivă director general era inculpatul Bălan Mihai, persoană aflată în sfera sa relațională. Şova Dan-Coman şi Bălan Mihai au dezvoltat în trecut relaţii cointeresate din perioada în care SCA „Şova şi Asociaţii” a reprezentat CET Govora în mai multe litigii  în intervalul 2004 – 2009. Ulterior anului 2009, CET Govora a continuat colaborarea cu SCA „Enescu Panai Pop şi Asociaţii” societate controlată de inculpatul Şova Dan-Coman.

 

Cu privire la casa de avocatură ce urma să fie interpusă în schema infracțională, inculpatul Șova Dan-Coman a ales mai întâi societatea civilă de avocați „Enescu Panai Pop şi Asociaţii”, continuatoarea în drepturi a „Şova şi Asociaţii”, societate care mai avusese încheiate în trecut contracte de asistență juridică cu CET Govora.

Avocatul coordonator al SCA „Enescu Panai Pop şi Asociaţii” era martorul Cernov Radu-Ștefan însă, în realitate inculpatul Șova Dan-Coman dicta comportamentul economic și profesional al acestei case de avocatură în sensul că, inculpatul putea decide singur dacă și când trebuia încheiat un anumit contract. Inculpatul Șova Dan-Coman și asistenta sa, martora Ciurcu Simona erau
singurele persoane care aveau împuternicire pentru conturile bancare ale SCA „Enescu Panai Pop şi Asociaţii”. Prin urmare, pentru inculpatul Șova Dan-Coman era necesar și suficient să îl determine pe inculpatul Bălan Mihai în vederea încheierii contractului pentru a se asigura că obține folosul material dorit.

În acest sens, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul Șova Dan-Coman s-a întâlnit în două rânduri cu inculpatul Bălan Mihai. Întâlnire dintre cei doi inculpați au avut loc în pe raza municipiului București la invitația inculpatului Șova Dan-Coman și au fost axate exclusiv pe subiectul privind încheierea unor contracte de asistență juridică de către CET Govora cu casa SCA „Enescu Panai Pop şi Asociaţii”. În acele împrejurări inculpatul Șova Dan-Coman i-a cerut în mod imperios în mai multe rânduri inculpatului Mihai Bălan ca CET Govora să încheie contracte de asistență juridică cu „SCA Enescu Panait Pop şi Asociaţii”.

Inculpatul Bălan Mihai a refuzat să încheie contracte de asistență juridică cu respectiva casă de avocatură motivat de faptul că la nivelul CET Govora se cunoștea că Șova Dan-Coman controlează societatea de avocați, condiții în care ar fi fost evident că încheierea unor asemenea contracte de asistență juridică ar fi urmărit interesul inculpatul Șova Dan-Coman și nu al CET Govora.

Declarația inculpatului Bălan Mihai în ceea ce privește aspectele relative la discuțiile purtate cu inculpatul Șova Dan-Coman în legătură cu încheierea contractelor de asistență juridică, în sensul că Șova Dan-Coman a urlat efectiv atunci când I s-a refuzat încheierea contractelor a relevat ascendentul acestuia față de inculpatul Bălan Mihai și disprețul față atribuțiile acestuia de serviciu.

Din depoziția martorei Bălan Denise, soția inculpatului Bălan Mihai care în această calitate a acceptat să fie audiată în cauză, s-a reținut că l-a însoțit pe inculpatul Bălan Mihai la cele două
întâlniri cu Șova Dan-Coman. În acele împrejurări martora a auzit efectiv când inculpatul Șova Dan-Coman a țipat și s-a manifestat agresiv la adresa inculpatului Bălan Mihai în contextul în care acesta a refuzat încheierea contractelor solicitate de inculpatul Șova Dan-Coman. Reticența manifestată de inculpatul Mihai Bălan pentru încheierea contractelor în discuție s-a datorat în
esență, așa cum rezultă și din declarația acestuia, faptului că la nivelul CET Govora se cunoștea că „SCA Enescu Panait Pop şi Asociaţii” este controlată în fapt de inculpatul Șova Dan-Coman condiții în care ar fi fost evident interesul personal al acestuia pentru încheierea contractului și implicit lipsa
interesului CET Govora.

Acest lucru evidențiază faptul că inculpatul Bălan Mihai a cunoscut caracterul inutil și prejudiciabil pentru CET Govora al viitoarelor contracte ce s-au încheiat întrucât pentru situația în care ar fi
fost altfel, adică pentru situația în care acesta ar fi avut credința că acele contracte ar fi fost necesare, nu ar fi avut motive în principiu să refuze încheierea lor chiar cu „SCA Enescu Panait
Pop şi Asociaţii”. Împrejurarea este elocventă pentru manifestarea laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului Bălan Mihai.

De asemenea, este absolut evident că inculpatul Bălan Mihai a acceptat existența unui interes personal al inculpatului Șova Dan-Coman pentru încheierea acelor contracte în condițiile unor
insistențe disperate ale acestuia în acest sens.

Așa cum s-a arătat, discuțiile cu directorul Bălan Mihai nu au decurs conform așteptărilor inculpatului Șova Dan-Coman, condiții în care acesta a trebuit să găsească și o altă modalitate de a-l convinge pe inculpatul Mihai Bălan să încheie contractele. Imediat, inculpatul Șova Dan-Coman a luat legătura cu numitul Câlea Ion (în prezent decedat), membru al aceluiași partid politic ca și inculpatul, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, entitate prin care se exercitau drepturile și obligațiile ce decurgeau din calitatea de acționar unic la CET Govora al județului Vâlcea.

În discuțiile purtate, inculpatul Șova Dan-Coman i-a transmis numitului Câlea Ion solicitarea de a interveni pe lângă directorul CET Govora în vederea determinării acestuia pentru încheierea contractului în discuție avansând și varianta încheierii contractelor cu o altă casă de avocatură, anume, cu casa de avocatură Voinescu unde, de asemenea inculpatul Șova Dan-Coman avea influență. Această propunere a fost vehiculată de inculpat pentru a elimina opoziția inițială a inculpatului Bălan Mihai în legătură casa de avocatură ,,Enescu Panait Pop şi Asociaţii”.

Numitul Câlea Ion s-a întâlnit cu inculpatul Bălan Mihai și i-a transmis solicitarea lui Șova Dan-Coman inclusiv varianta încheierii contractului cu casa de avocatură Voinescu. S-a reținut că numitul Câlea Ion l-a rugat pe inculpatul Mihai Bălan să găsească o soluție la solicitarea lui Șova Dan-Coman cu privire la încheierea contractului respectiv în condițiile în care acesta exercita presiuni politici asupra sa relative la acel contract.

Din declarația martorei Bălan Denise s-a reținut de asemenea că, aceasta a auzit efectiv în perioada respectivă parțial o discuție telefonică purtată între soțul său, directorul CET Govora și Câlea Ion în care acesta din urmă făcea referire la contractul de asistență juridică dorit de Șova Dan-Coman în condițiile în care altfel s-ar fi continuat presiunile politici asupra sa (n.n. asupra lui Câlea Ion).

În cele din urmă, în perioada imediat următoare, cei doi inculpați s-au pus de acord cu privire la încheierea contractului de asistență juridică cu casa de avocatură Voinescu. Pentru ambii inculpați a fost o soluție de compromis alegerea și introducere în schema infracțională a casei de avocatură Voinescu, soluție care în final a condus la deconspirarea activității infracționale a celor doi odată cu denunțul formulat de soții Voinescu.

După ce a obținut acordul inculpatului Bălan Mihai pentru încheierea contractului în condițiile arătate, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul Șova Dan-Coman s-a întâlnit cu Voinescu Veronica-Cristina, la vremea respectivă avocat asociat la SCA „Săvescu Voinescu şi Asociaţii” în prezent avocat asociat la SCA „Voinescu şi Asociaţii”. Cei doi se cunoşteau de mai mult
timp, denunţătoarea colaborând în trecut în calitate de avocat specializat în dreptul muncii cu SCA „Şova şi Asociaţii”.

În cadrul discuţiei Şova Dan-Coman i-a spus denunţătoarei că îi poate asigura societăţii sale de avocaţi, SCA „Săvescu Voinescu şi Asociaţii”, încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o
societate din domeniul energiei şi anume cu  CET Govora folosindu-se de influenţa pe care acesta o are la nivelul conducerii executive a societăţii respective, în concret, asupra directorului general, Bălan Mihai. Denunţătoarea cunoştea faptul că SCA „Şova şi Asociaţii” a avut încheiate contracte de asistenţă juridică cu CET Govora.

Şova Dan-Coman i-a precizat denunţătoarei că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică de tip abonament lunar, uzitat de regulă pentru un client ca CET Govora, iar valoarea contractului va fi în cuantum de  10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova Dan-Coman a pretins de la denunţătoare suma de 5000 euro pentru fiecare lună pe
perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi SCA „ Săvescu Voinescu şi Asociaţii”.

Denunţătoarea Voinescu Veronica-Cristina i-a spus inculpatului Şova Dan-Coman că este de acord cu propunerea făcută şi împreună au stability detalii înţelegerii şi modul de remitere a banilor. Astfel, Şova Dan-Coman i-a transmis denunţătoarei că vrea cei 5.000 euro cash, în fiecare lună, din sumele primite de la CET Govora în temeiul contractului de asistenţă juridică. Şova Dan-Coman i-a precizat denunţătoarei că banii trebuie să îi remită prin intermediul numitei Ciurcu Simona. Martora denunţătoare Voinescu Veronica-Cristina o cunoştea de mai mult timp pe martora Ciurcu Simona despre care ştia că este opersoană de încredere a lui Şova Dan-Coman şi că este office manager la „SCA Enescu Panait Pop şi Asociaţii”, continuatoarea „SCA Şova şi Asociaţii”.

Denunţătoarea Voinescu Veronica-Cristina a primit de la Şova Dan-Coman numărul de telefon al inculpatului Bălan Mihai pentru a-l contacta în vederea stabiliri formalităţilor privind încheierea contractului. Despre toate acestea denunţătoarea i-a spus soţului ei, martorul denunţător Voinescu Teodor, avocat de profesie, persoană care a fost de acord cu demersul infracţional al celor doi şi care s-a implicat direct în executarea rezoluţiei expuse.

La scurt timp, martora denunţătoare Voinescu Veronica-Cristina s-a întâlnit cu inculpatul Mihai Bălan şi s-au pus de acord în legătură cu încheierea contractului de asistenţă juridică în condiţiile stabilite de inculpatul Şova Dan-Coman. Trebuie precizat că inculpatul Șova Dan-Coman a hotărât cu martora denunțătoare inclusiv valoarea viitorului contract ce avea să se încheie.

Ulterior, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatul Bălan Mihai i-a transmis martorului Rada Dumitru, coordonatorul departamentului juridic al CET Govora, că instituţia trebuie să încheie un contract de asistenţă juridică cu SCA „Săvescu Voinescu şi Asociaţii”. Inculpatul Bălan Mihai l-a însărcinat pe martorul Rada Dumitru să ia legătura cu avocatul Voinescu Teodor pentru ca acesta să înainteze un model de contract.

După câteva zile SCA „Săvescu Voinescu şi Asociaţii” a înaintat către CET Govora modelul contractului de asistenţă juridică. Martorul Rada Dumitru, în calitate de coordonator al departamentului juridic al CET a precizat că nu se justifica în nici un fel încheierea unui contract de asistenţă juridică şi cu atât mai puţin un contract cu o valoare de 10.000 de euro/lună în condiţiile în care în cadrul CET Govora funcţionau la acea vreme 6 jurişti iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi. Cu toate acestea martorul a făcut obiecţiuni doar în privinţa valorii prea oneroase a  contractului şi a transmis societăţii de avocaţi „Săvescu Voinescu şi Asociaţii” că valoarea viitorului contract trebuie să fie stabilită în raport de numărul dosarelor repartizate cu un onorariu de 1000 euro pentru fiecare dosar, cunoscând că poate să repartizeze societăţii de avocaţi un număr de 4 sau 5 dosare.

Obiecţia a fost transmisă atât societăţii de avocaţi cât şi inculpatului Bălan Mihai. Cu toate acestea obiecţia nu a fost avută în vedere iar în data de 05.12.2011 între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi SCA „Săvescu Voinescu şi Asociaţii” reprezentată de martorul denunţător Voinescu Teodor s-a încheiat contractul de asistenţă juridică înregistrat la societatea de avocaţi sub nr. 335115/05.12.2011, onorariul stabilit fiind de 10.000euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

S-a observat astfel că atât acordul de voinţă, element esenţial al oricărei convenţii,  al reprezentantului CET Govora, inculpatul Mihai Bălan, cât şi conţinutul şi clauzele contractului au fost efectiv dictate de inculpatul Şova Dan-Coman şi au fost la latitudinea exclusivă a acestuia. Societatea civilă de avocaţi „Săvescu Voinescu şi Asociaţii” a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

În concret, modul de remitere a sumei de 5000 euro în fiecare lună către inculpatul Şova Dan-Coman, ce reprezenta comisionul acestuia s-a făcut în modul următor: După decontarea facturilor de către CET Govora, martorul denunţător Voinescu Teodor se deplasa la bancă şi efectua operaţiuni de retragere în numerar în moneda naţională până la concurenţa sumei de 5000
de euro. Conform raportului de constatare efectuat în cauză în legătură cu acest aspect s-a observat că în perioada 2012 – 2014, societatea de avocați a avut o medie lunară a retragerilor în numerar de 78,74 %din totalul sumelor încasate. Retragerile în numerar aveau loc pe perioada mai multor zile după care denunţătorul efectua operaţiuni de schimb valutar (euro) a sumelor încasate de la CET Govora. Ulterior, o contacta pe martora Ciurcu Simona şi se întâlnea cu aceasta la sediul societăţii de avocaţi „Enescu Panait Pop şi Asociaţii” unde îi remitea suma de 5000 euro. În situaţia în care martora Ciurcu Simona nu se afla la sediul societăţii de avocaţi, denunţătorul Voinescu Teodor cu aprobarea martorei Ciurcu Simona remitea suma de 5000 euro numitei Cristina Dinţică, secretara societăţii de avocaţi „Enescu Panait Pop şi Asociaţii” care ulterior o transmitea martorei Ciurcu Simona.

Denunţătorul Voinescu Teodor a precizat că înţelegerea a fost respectată întocmai, transmiţând comisionul inculpatul Şova Dan-Coman pentru fiecare lună din cele 12 cât a durat perioadă contractuală, în total 60.000 euro. Au fost situaţii când plata comisionului a fost amânată o lună sau două împrejurare cauzată de întârzierile la decontarea facturilor de către CET Govora.

În aceste situaţii, martorul denunţător Voinescu Teodor se întâlnea cu martora Ciurcu Simona pentru a-i transmite inculpatului Şova Dan-Coman că nu poate să facă plata comisionului până ce nu se decontează facturile. Martora Ciurcu Simona îl încunoştinţa pe inculpatul Şova Dan-Coman, care în funcţie de împrejurări lua legătura cu inculpatul Bălan Mihai pentru a dispune plăţile. Din declaraţiile martorului Lăpădat Constantin, director economic la CET Govora şi martorului Ilinca Daniel şeful serviciului financiar al CET Govora a rezultat că inculpatul Bălan Mihai le-a dat dispoziţie în mai multe rânduri să facă plăţi către societatea de avocaţi Voinescu.

În luna decembrie 2012 contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcţia de director general al CET întrucât fusese numit cu puţin timp în urmă director general la Oltchim în contextul privatizării acestei societăţi.

În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcţia de director general al CET Govora. La scurt timp inculpatul Bălan Mihai l-a chemat în biroul său pe martorul Rada Dumitru căruia i-a spus că CET Govora trebuie să încheie un nou contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură Voinescu şi i-a dat dispoziţie martorului să i-a legătură cu avocatul Voinescu pentru ca acesta să transmită spre semnare un nou contract de asistenţă juridică, lucru care s-a şi întâmplat.

În data de 23.05.2013 între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi SCA „Voinescu şi Asociaţii” reprezentată de martorul denunţător Voinescu Teodor s-a încheiat contractul de asistenţă juridică înregistrat la societatea de avocaţi sub nr. 858320/23.05.2013, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. Denunţătorul Voinescu Teodor a precizat că înţelegerea a fost respectată întocmai şi în legătură cu acest contract, transmiţând comisionul inculpatul Şova Dan-Coman pentru fiecare lună din cele 12 cât a durat perioadă contractuală, în total 40.000 euro, cu excepţia comisioanelor
aferente a trei luni din perioada contractuală pentru care CET Govora nu a mai efectuat plăţi şi a comisionului pentru ultima lună întrucât plata a fost făcută de CET Govora abia în luna august 2014 perioadă în care a aflat din presă că inculpatul Şova Dan-Coman este cercetat de DNA condiţii în care nu i-a mai remis ultima tranşă de 5000 de euro. Denunţătorul a arătat că a procat în aceleaşi condiţii ca şi în cazul contractului anterior cu privire la remiterea comisionului lunar către Şova Dan-Coman cu o singură excepţie când remiterea comisionului aferent ultimei perioade contractuale s-a făcut pentru o singură dată în luna iulie 2014 către o altă persoană desemnată de Şova Dan-Coman întrucât nu a reuşit să o contacteze pe martora Ciurcu Simona.

În legătură cu destinaţia acordată de către inculpatul Şova Dan-Coman sumelor primite în condiţiile arătate, cercetările au evidenţiat faptul că cea mai mare parte dintre acestea au fost orientate în mod direct către stingerea unei datorii pe care inculpatul o avea faţă de numitul Rizea Cristian deputat în Parlamentul României. Datoria provenea din obligaţiile inculpatului de cumpărător al unui imobil vândut de Cristian Rizea în calitate de mandatar al fratelui său Rizea Bogdan, imobil situat în Bucureşti pe strada Louis Blanc, în prezent proprietatea lui Şova Dan-Coman aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11/28.01.2011 de BNP Gabriela Georgescu.

Şova Dan-Coman şi Rizea Bogdan s-au înţeles în luna ianuarie 2011 odată cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare ca o parte din contravaloarea acelui imobil (200.000 euro), să fie achitată lunar, câte 5000 euro/lună. Primele rate ale tranzacției s-au plătit de Șova Dan-Coman prin intermediul martorei Ciurcu Simona direct către Rizea Cristian. Ulterior, Rizea Cristian s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca rata aferentă acelei vânzări să se transmită de Șova Dan-Coman prin intermediul martorilor Ciurcu Simona sau Brîncuși Alin Aurel Niculae către martorul Găzaru Ion, șoferul lui Rizea Cristian pentru ca ulterior să ajunge la acesta.

În cursul anului 2011, Şova Dan-Coman a transmis în condițiile arătate cei 5000 euro lunar către Cristian Rizea banii provenind dinpatrimoniul inculpatului.

La începutul anului 2012, inculpatul Şova Dan Coman i-a spus martorei Ciurcu Simona că suma de 5.000 euro ce trebuia transmisă lunar lui Rizea Cristian reprezentând datoria lui Şova Dan-Coman către acesta, urmează să fie primită de la doamna avocat Voinescu Veronica-Cristina prin intermediul soţului acestuia numitul Voinescu Teodor, lucru care s-a și întâmplat în condițiile expuse mai sus.

Din declarația martorului Găzaru Ion, șoferul deputatului Rizea Cristian, s-a reținut faptul că, la începutul anului 2011, numitul Rizea Cristian i-a spus că a vândut (în calitate de mandatar al fratelui său, Rizea Bogdan) lui Șova Dan-Coman un imobil situat în București pe strada Luis Blanc iar banii urma să îi primească în rate de 5000 de euro pe o perioadă de mai mulți ani.

Începând cu anul 2011 până în anul 2014 cu o frecvență aproape lunară s-a întâlnit cu martora Ciurcu Simona și martorul Brîncuși Alin Aurel Niculae persoane de la care primea rata de 5000 de euro aferentă acelei tranzacții, banii pe care îi remitea de fiecare dată imediat lui Rizea Cristian.”

 

MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 79-81, sector 1 Tel: 021.314.12.97, fax: 021.313.01.59, e-mail: anticoruptie@pna.ro Operator date nr. 4472

Dosar penal nr. 611/P/2015

Verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conform dispoziţiilor art. 328 C.p.p. şi art. 222 din OUG nr. 43/2002 Procuror Şef Secţie, (…)

R E C H I Z I T O R I U (…),

procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie,

Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe inculpaţii: Şova Dan-Coman, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de: – art. 291 C.p., rap. la art. 6 și 7 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, cu aplic art. 5 C.p. și Bălan Mihai, cercetat aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prev. de: – art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din legea 78/2000, cu referire la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.

EXPUN URMĂTOARELE: În fapt: În a doua jumătate a anului 2011 inculpatul Șova Dan-Coman, la vremea respectivă senator în Parlamentul României a hotărât să își mărească patrimoniul prin obținerea unor sume de bani în mod ilicit. În acest sens, inculpatul Șova Dan-Coman a hotărât să folosească un mecanism infracțional bazat pe sistemul relațional pe care îl dezvoltase în trecut, din poziția de avocat și ulterior de 2 senator, la nivelul mai multor case de avocatură și la nivelul mai multor instituții publice sau aflate în subordinea unor instituții publice. În continuare, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul a întreprins demersuri concrete și energice în scopul realizării rezoluției infracționale luate. În esență, planul infracțional al inculpatului prevedea încheierea unui contract de asistență juridică de tip abonament lunar între o instituție cu capital de stat și o casă de avocatură la nivelul cărora inculpatul avea influență, iar ulterior, o parte din sumele decontate în baza respectivului contract să-i revină acestuia. În acest proces decizional, în legătură cu alegerea instituției, inculpatul Șova Dan-Coman s-a oprit asupra societății cu capital integral de stat CET Govora (Centrala Electrică de Termoficare Govora), unde la vremea respectivă director general era inculpatul Bălan Mihai, persoană aflată în sfera sa relațională. Şova Dan-Coman şi Bălan Mihai au dezvoltat în trecut relaţii cointeresate din perioada în care SCA „Şova şi Asociaţii” a reprezentat CET Govora în mai multe litigii în intervalul 2004 – 2009. Ulterior anului 2009, CET Govora a continuat colaborarea cu SCA „(…) şi Asociaţii” societate controlată de inculpatul Şova Dan-Coman. Cu privire la casa de avocatură ce urma să fie interpusă în schema infracțională, inculpatul Șova Dan-Coman a ales mai întâi societatea civilă de avocați „(…) şi Asociaţii”, continuatoarea în drepturi a „Şova şi Asociaţii”, societate care mai avusese încheiate în trecut contracte de asistență juridică cu CET Govora. Avocatul coordonator al SCA „(…) şi Asociaţii” era (…) însă, în realitate inculpatul Șova Dan-Coman dicta comportamentul economic și profesional al acestei case de avocatură în sensul că, inculpatul putea decide singur dacă și când trebuia încheiat un anumit contract. Inculpatul Șova Dan-Coman și (…) erau singurele persoane care aveau împuternicire pentru conturile bancare ale SCA „(…) şi Asociaţii”. Prin urmare, pentru inculpatul Șova Dan-Coman era necesar și suficient să îl determine pe inculpatul Bălan Mihai în vederea încheierii contractului pentru a se asigura că obține folosul material dorit.

În acest sens, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul Șova Dan-Coman s-a întâlnit în două rânduri cu inculpatul Bălan Mihai. Întâlnire dintre cei doi inculpați au avut loc pe raza municipiului București la invitația inculpatului Șova Dan-Coman și au fost axate exclusiv pe subiectul privind încheierea unor contracte de asistență juridică de către CET Govora cu casa SCA „(…) şi Asociaţii”. În acele împrejurări inculpatul Șova Dan-Coman i-a 3 cerut în mod imperios în mai multe rânduri inculpatului Mihai Bălan ca CET Govora să încheie contracte de asistență juridică cu „SCA (…) şi Asociaţii”. Inculpatul Bălan Mihai a refuzat să încheie contracte de asistență juridică cu respectiva casă de avocatură motivat de faptul că la nivelul CET Govora se cunoștea că Șova Dan-Coman controlează societatea de avocați, condiții în care ar fi fost evident că încheierea unor asemenea contracte de asistență juridică ar fi urmărit interesul inculpatul Șova Dan-Coman și nu al CET Govora. (…) (…) . Reticența manifestată de inculpatul Mihai Bălan pentru încheierea contractelor în discuție s-a datorat în esență, (…) , faptului că la nivelul CET Govora se cunoștea că „SCA (…) şi Asociaţii” este controlată în fapt de inculpatul Șova Dan-Coman condiții în care ar fi fost evident interesul personal al acestuia pentru încheierea contractului și implicit lipsa interesului CET Govora. (…) De asemenea, este absolut evident că inculpatul Bălan Mihai a acceptat existența unui interes personal al inculpatului Șova Dan-Coman pentru încheierea acelor contracte în condițiile unor insistențe disperate ale acestuia în acest sens. Așa cum s-a arătat, discuțiile cu directorul Bălan Mihai nu au decurs conform așteptărilor inculpatului Șova Dan-Coman, condiții în care acesta a trebuit să găsească și o altă modalitate de a-l convinge pe inculpatul Mihai Bălan să încheie contractele. Imediat, inculpatul Șova Dan-Coman a luat legătura cu numitul (…) (…), membru al aceluiași partid politic ca și inculpatul, (…). În discuțiile purtate, inculpatul Șova Dan-Coman i-a transmis numitului (…) solicitarea de a interveni pe lângă directorul CET Govora în vederea determinării acestuia pentru încheierea contractului în discuție avansând și varianta încheierii contractelor cu o altă casă de avocatură, anume, cu casa de avocatură (…) unde, de asemenea inculpatul Șova Dan-Coman avea influență. Această propunere a fost vehiculată de inculpat pentru a elimina opoziția inițială a inculpatului Bălan Mihai în legătură casa de avocatură ,,(…) şi Asociaţii”. Numitul (…) s-a întâlnit cu inculpatul Bălan Mihai și i-a transmis solicitarea lui Șova Dan-Coman inclusiv varianta încheierii contractului cu casa de avocatură (…). S-a reținut că numitul (…) l-a rugat pe inculpatul Mihai Bălan să găsească o soluție la solicitarea lui Șova Dan-Coman cu privire la încheierea contractului respectiv în condițiile în care acesta exercita presiuni politici asupra sa relative la acel contract. (…) 4 În cele din urmă, în perioada imediat următoare, cei doi inculpați s-au pus de acord cu privire la încheierea contractului de asistență juridică cu casa de avocatură (…). Pentru ambii inculpați a fost o soluție de compromis alegerea și introducere în schema infracțională a casei de avocatură (…), soluție care în final a condus la deconspirarea activității infracționale a celor doi odată cu denunțul formulat de (…). După ce a obținut acordul inculpatului Bălan Mihai pentru încheierea contractului în condițiile arătate, în perioada octombrie – noiembrie 2011 inculpatul Șova Dan-Coman s-a întâlnit cu (…), la vremea respectivă avocat asociat la SCA „(…) (…) şi Asociaţii” în prezent avocat asociat la SCA „(…) şi Asociaţii”. (…) . În cadrul discuţiei Şova Dan-Coman i-a spus (…) că îi poate asigura societăţii sale de avocaţi, SCA „(…) (…) şi Asociaţii”, încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o societate din domeniul energiei şi anume cu CET Govora folosindu-se de influenţa pe care acesta o are la nivelul conducerii executive a societăţii respective, în concret, asupra directorului general, Bălan Mihai. (…) cunoştea faptul că SCA „Şova şi Asociaţii” a avut încheiate contracte de asistenţă juridică cu CET Govora. Şova Dan-Coman i-a precizat (…) că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică de tip abonament lunar, uzitat de regulă pentru un client ca CET Govora, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova Dan-Coman a pretins de la (…) suma de 5000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi SCA „ (…) (…) şi Asociaţii”. (…) i-a spus inculpatului Şova Dan-Coman că este de acord cu propunerea făcută şi împreună au stabilit detalii înţelegerii şi modul de remitere a banilor.

Astfel, Şova Dan-Coman i-a transmis (…) că vrea cei 5.000 euro cash, în fiecare lună, din sumele primite de la CET Govora în temeiul contractului de asistenţă juridică. Şova Dan-Coman i-a precizat (…) că banii trebuie să îi remită prin intermediul numitei (…). (…) o cunoştea de mai mult timp pe (…) despre care ştia că este o persoană de încredere a lui Şova Dan-Coman şi că este (…) (…) a primit de la Şova Dan-Coman numărul de telefon al inculpatului Bălan Mihai pentru a-l contacta în vederea stabiliri formalităţilor privind încheierea contractului. (…). La scurt timp, (…) s-a întâlnit cu inculpatul Mihai Bălan şi s-au pus de acord în legătură cu încheierea contractului de asistenţă juridică în condiţiile stabilite de inculpatul Şova Dan-Coman. Trebuie precizat că inculpatul Șova 5 Dan-Coman a hotărât cu (…) inclusiv valoarea viitorului contract ce avea să se încheie. Ulterior, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatul Bălan Mihai i-a transmis (…), coordonatorul departamentului juridic al CET Govora, că instituţia trebuie să încheie un contract de asistenţă juridică cu SCA „(…) (…) şi Asociaţii”. Inculpatul Bălan Mihai l-a însărcinat pe (…) să ia legătura cu avocatul (…) pentru ca acesta să înainteze un model de contract. După câteva zile SCA „(…) (…) şi Asociaţii” a înaintat către CET Govora modelul contractului de asistenţă juridică. (…) nu se justifica în nici un fel încheierea unui contract de asistenţă juridică şi cu atât mai puţin un contract cu o valoare de 10.000 de euro/lună în condiţiile în care în cadrul CET Govora funcţionau la acea vreme 6 jurişti iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi. Cu toate acestea (…) a făcut obiecţiuni doar în privinţa valorii prea oneroase a contractului şi a transmis societăţii de avocaţi „(…) (…) şi Asociaţii” că valoarea viitorului contract trebuie să fie stabilită în raport de numărul dosarelor repartizate cu un onorariu de 1000 euro pentru fiecare dosar, cunoscând că poate să repartizeze societăţii de avocaţi un număr de 4 sau 5 dosare. Obiecţia a fost transmisă atât societăţii de avocaţi cât şi inculpatului Bălan Mihai. Cu toate acestea obiecţia nu a fost avută în vedere iar în data de 05.12.2011 între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi SCA „(…) (…) şi Asociaţii” reprezentată de (…) s-a încheiat contractul de asistenţă juridică înregistrat la societatea de avocaţi sub nr. 335115/05.12.2011, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. S-a observat astfel că atât acordul de voinţă, element esenţial al oricărei convenţii, al reprezentantului CET Govora, inculpatul Mihai Bălan, cât şi conţinutul şi clauzele contractului au fost efectiv dictate de inculpatul Şova DanComan şi au fost la latitudinea exclusivă a acestuia.

Societatea civilă de avocaţi „(…) (…) şi Asociaţii” a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În concret, modul de remitere a sumei de 5000 euro în fiecare lună către inculpatul Şova Dan-Coman, ce reprezenta comisionul acestuia s-a făcut în modul următor: După decontarea facturilor de către CET Govora, (…) se deplasa la bancă şi efectua operaţiuni de retragere în numerar în moneda naţională până la concurenţa sumei de 5000 de euro. Conform (…) s-a observat că în perioada 6 2012 – 2014, societatea de avocați a avut o medie lunară a retragerilor în numerar de 78,74 % din totalul sumelor încasate. Retragerile în numerar aveau loc pe perioada mai multor zile după care (…) efectua operaţiuni de schimb valutar (euro) a sumelor încasate de la CET Govora. Ulterior, o contacta pe (…) şi se întâlnea cu aceasta la sediul societăţii de avocaţi „(…) şi Asociaţii” unde îi remitea suma de 5000 euro. În situaţia în care (…) nu se afla la sediul societăţii de avocaţi, (…) cu aprobarea (…) remitea suma de 5000 euro numitei (…) , secretara societăţii de avocaţi „(…) şi Asociaţii” care ulterior o transmitea (…). (…) a precizat că înţelegerea a fost respectată întocmai, transmiţând comisionul inculpatul Şova Dan-Coman pentru fiecare lună din cele 12 cât a durat perioadă contractuală, în total 60.000 euro. Au fost situaţii când plata comisionului a fost amânată o lună sau două împrejurare cauzată de întârzierile la decontarea facturilor de către CET Govora. În aceste situaţii, (…) se întâlnea cu (…) pentru a-i transmite inculpatului Şova Dan-Coman că nu poate să facă plata comisionului până ce nu se decontează facturile. (…) îl încunoştinţa pe inculpatul Şova Dan-Coman, care în funcţie de împrejurări lua legătura cu inculpatul Bălan Mihai pentru a dispune plăţile. Din (…) a rezultat că inculpatul Bălan Mihai le-a dat dispoziţie în mai multe rânduri să facă plăţi către societatea de avocaţi (…). În luna decembrie 2012 contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme inculpatul Bălan Mihai nu mai ocupa funcţia de director general al CET întrucât fusese numit cu puţin timp în urmă director general la Oltchim în contextul privatizării acestei societăţi. În luna martie 2013 inculpatul Bălan Mihai a revenit în funcţia de director general al CET Govora.

La scurt timp inculpatul Bălan Mihai l-a chemat în biroul său pe (…) căruia i-a spus că CET Govora trebuie să încheie un nou contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură (…) şi i-a dat dispoziţie (…) să i-a legătură cu avocatul (…) pentru ca acesta să transmită spre semnare un nou contract de asistenţă juridică, lucru care s-a şi întâmplat. În data de 23.05.2013 între CET Govora reprezentată de inculpatul Mihai Bălan în calitate de director general şi SCA „(…) şi Asociaţii” reprezentată de (…) s-a încheiat contractul de asistenţă juridică înregistrat la societatea de avocaţi sub nr. 858320/23.05.2013, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. (…) a precizat că înţelegerea a fost respectată întocmai şi în legătură cu acest contract, transmiţând comisionul inculpatul Şova Dan-Coman pentru fiecare lună din cele 12 cât a durat perioadă contractuală, în total 40.000 euro, cu excepţia comisioanelor aferente a trei luni din perioada contractuală pentru care 7 CET Govora nu a mai efectuat plăţi şi a comisionului pentru ultima lună întrucât plata a fost făcută de CET Govora abia în luna august 2014 perioadă în care a aflat din presă că inculpatul Şova Dan-Coman este cercetat de DNA condiţii în care nu i-a mai remis ultima tranşă de 5000 de euro. (…)a procedat în aceleaşi condiţii ca şi în cazul contractului anterior cu privire la remiterea comisionului lunar către Şova Dan-Coman cu o singură excepţie când remiterea comisionului aferent ultimei perioade contractuale s-a făcut pentru o singură dată în luna iulie 2014 către o altă persoană desemnată de Şova Dan-Coman întrucât nu a reuşit să o contacteze pe (…). În legătură cu destinaţia acordată de către inculpatul Şova Dan-Coman sumelor primite în condiţiile arătate, cercetările au evidenţiat faptul că cea mai mare parte dintre acestea au fost orientate în mod direct către stingerea unei datorii pe care inculpatul o avea faţă de numitul (…). Datoria provenea din obligaţiile inculpatului de cumpărător al unui imobil vândut de (…) în calitate de mandatar al fratelui său (…), imobil situat în Bucureşti pe strada (…) , în prezent proprietatea lui Şova Dan-Coman aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (…).01.2011 de BNP (…). Şova Dan-Coman şi (…) s-au înţeles în luna ianuarie 2011 odată cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare ca o parte din contravaloarea acelui imobil (200.000 euro), să fie achitată lunar, câte 5000 euro/lună. Primele rate ale tranzacției s-au plătit de Șova Dan-Coman prin intermediul (…) direct către (…). Ulterior, (…) s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca rata aferentă acelei vânzări să se transmită de Șova Dan-Coman prin intermediul (…) sau (…) către (…), șoferul lui (…) pentru ca ulterior să ajunge la acesta. În cursul anului 2011, Şova Dan-Coman a transmis în condițiile arătate cei 5000 euro lunar către (…) banii provenind din patrimoniul inculpatului. La începutul anului 2012, inculpatul Şova Dan Coman i-a spus (…) că suma de 5.000 euro ce trebuia transmisă lunar lui (…) reprezentând datoria lui Şova Dan-Coman către acesta, urmează să fie primită de la doamna avocat (…) prin intermediul soţului acestuia numitul (…), lucru care s-a și întâmplat în condițiile expuse mai sus. Din (…), s-a reținut faptul că, la începutul anului 2011, numitul (…) i-a spus că a vândut (în calitate de mandatar al fratelui său, (…)) lui Șova DanComan un imobil situat în București pe strada (…) iar banii urma să îi primească în rate de 5000 de euro pe o perioadă de mai mulți ani. Începând cu anul 2011 până în anul 2014 cu o frecvență aproape lunară sa întâlnit cu (…) și (…) persoane de la care primea rata de 5000 de euro aferentă acelei tranzacții, banii pe care îi remitea de fiecare dată imediat lui (…). În drept: 8 1. Faptele inculpatului Şova Dan-Coman care, în perioada octombrie – noiembrie 2011, a pretins direct pentru sine suma de 5000 euro/lună (pentru fiecare lună pe perioada executării contractului), de la (…), în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al CET Govora, pentru a-l determina pe acesta, să încheie în această calitate, un contract de asistență juridică de tip abonament în valoare de 10.000 euro/lună cu societatea de avocați a (…), la acea vreme SCA ,,(…) (…) și Asociații”, primind conform înțelegerii în perioada ianuarie 2012 – iulie 2014 suma totală de 100.000 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de: – art. 291 C.p., rap. la art. 6 și 7 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, cu aplic art. 5 C.p. (…) Cu privire la activitatea de serviciu a inculpatului Bălan Mihai în legătură cu încheierea celor două contracte s-au reţinut următoarele: CET Govora este societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat şi are ca obiect principal de activitate: furnizarea de abur şi aer condiţionat şi producerea de energie electrică. Acţionar unic la CET Govora este UAT Judeţul Vâlcea, reprezentat de către Consiliul Judeţean Vâlcea prin preşedinte. Contractele de asistenţă juridică prezentate mai sus încheiate de directorul general Bălan Mihai reprezintă acte defectuoase îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu în sensul art. 297 C.p. În perioada de referinţă inculpatul Bălan Mihai a ocupat funcţia de director general al CET Govora, administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Mai întâi, trebuie precizat că la nivelul CET Govora, necesitatea achiziţionării serviciului de consultanţă juridică nu numai că nu a fost rezultatul unui proces decizional comun de jos în sus pe linie ierarhică ci a fost unul ce a aparţinut exclusiv directorul general Bălan Mihai care a acţionat la ordinul şi în interesul personal al inculpatului Şova Dan-Coman, împrejurări din care rezultă nesocotirea celei mai elementare obligaţii de serviciu a unui director general aceea de a acţiona în interesul societăţii pe care o conduce. Chiar și numai din această perspectivă, încheierea celor două contracte reprezintă acte defectuoase îndeplinite de inculpatul Bălan Mihai în exercitarea funcţiei de administrator, de director general şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CET Govora. 9 Contractul de administrare al inculpatului Bălan Mihai (…) prevede că administratorul aplică strategia şi politicile de dezvoltare ale societăţii şi încheie acte juridice în numele şi pe seama societăţii. În regulamentul de organizare şi funcţionare al GET Govora la capitolul privind Obligaţiile şi Răspunderile Administratorilor şi Directorilor la punctul J (…), se arată că „directorul general îşi exercită atribuţiile în condiţii de loialitate şi în interesul societăţii” De asemenea, în statutul GET Govora prevăzut în HG 759/1997 se arată la art. 18 că: „Membrii consiliului de administraţie răspund individual sau solidar, după caz, faţă de societatea comercială, pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau din abateri de la dispoziţiile legale”. Încheierea unor contracte de asistenţă juridică la ordinul unor persoane fizice, aflate în cercul relaţional al inculpatului Bălan Mihai, contracte străine interesului CET Govora, reprezintă în mod evident acte defectuoase încheiate în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului. Art. 132 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prevede că: „în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”. Art. 297 C.p. alin. 1 prevede că: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Cu alte cuvinte, este asimilată infracţiunilor de corupţie fapta descrisă la art. 297 C.p. săvârşită în condiţiile art. 132 din legea 78/2000. Infracţiunea prev. de art. 297 C.p. este una de rezultat cu caracter alternativ: cauzarea unei pagube, ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. În urma efectuării urmăririi penale Direcţia Naţională Anticorupţie a identificat săvârşirea unor infracţiuni de serviciu în legătură cu încheierea celor două contracte de asistenţă juridică prezentate mai sus. (…) . (…) Contractele ce fac obiectul analizei sunt din perspectiva legislaţiei achiziţiilor, contracte de achiziţie publică. OUG 34/2006 defineşte în art. 3 contractul de achiziţie publică astfel: „contractul care include şi categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai 10 multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă. CET Govora este autoritate contractantă în sensul disp. art. 8 alin. d din OUG 34/2006: „Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă: d) oricare întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi”. Conform disp. art. 31 „Contractele de achiziţie publică sunt: a) contracte de lucrări; b) contracte de furnizare; c) contracte de servicii”. Contractele încheiate de CET Govora sunt evident contracte de servicii. Art. 6 alin. 1 din OUG 34/2006 defineşte contractul de servicii ca fiind: „acel contract de achiziţie publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A şi 2B. La punctul 21 din anexa 2 B se menţionează ca fiind contracte de achiziţie publică, contractele privind prestarea de servicii juridice. Conform disp. art. 16 alin. 1 din OUG 34/2006: „În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract de achiziţie publică ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2 B (în cazul nostru servicii juridice), atunci obligaţia de a aplica prezenta ordonanţă de urgenţă se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare decât cea prevăzută la art. 57 alin. (2) şi se limitează numai la prevederile art. 35 – 38 şi art. 56”. Disp. art. 57 alin. 2 din OUG 34/2006 prevăd un prag valoric de aplicabilitate a ordonanţei mai mare de 420.000 euro când: „… autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d …”. Serviciile juridice contractate de cele două complexuri energetice au fost destinate desfăşurării activităţilor relevante în domeniul energiei. Conform disp. art. 126 din Statutul profesiei de avocat: „Contractul de asistenţă juridică este încheiat în formă scrisă, cerută ad probationem. El trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat”. Conform art. 28 alin. 1 din Legea 51/1995: „Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, 11 în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă”. În cuprinsul Deciziei nr. 356/2007 Curtea Constituţională a definit libertatea contractuală astfel: „Într-o formulă sintetică, libertatea contractuală este posibilitatea recunoscută oricărui subiect de drept de a încheia un contract, în înţelesul de mutuus consensus, de produs al manifestării sale de voinţă convergentă cu a celeilalte sau celorlalte părţi, de a stabili conţinutul acestuia şi de a-i determina obiectul, dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii a căror respectare este obligatorie pentru părţile contractante. Curtea reţine că libertatea contractuală poate fi valorificată numai în cadrul legal, cu respectarea unor limite rezonabile impuse de raţiuni de ocrotire a unor interese publice şi private legitime; exercitată în afara acestui cadru, fără oprelişti, orice libertate îşi pierde legitimitatea şi tinde să se convertească în anarhie”. (…) Dispoziţiile art. 2 alin. 1 şi 2 din HG 925/2006 privind normele de aplicare a prevederilor OUG 34/2006 au următorul conţinut: „(1) În procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. (s.n. nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii); (2) În cazul contractelor a căror atribuire nu intră sub incidenţa prevederilor ordonanţei de urgenţă, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura o utilizare eficientă a fondurilor în procesul de atribuire, de a promova concurenţa dintre operatorii economici, precum şi de a garanta nediscriminarea, recunoaşterea reciprocă şi tratamentul egal al operatorilor economici care participă la atribuirea contractului”.

(…) În plus, contractele au fost atribuite în mod direct cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 din OUG 34/2006: „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, serviciu sau lucrare”. Dispoziţiile art. 19 din OUG 34/2006 au aplicabilitatea proprie fiind incidente în legătură cu orice tip de achiziţii, inclusiv cele prevăzute de anexa 2 B, dispoziţiile art. 19 fiind ele însele excepţii de la aplicabilitatea OUG 34/2006. Sumele decontate în baza contractelor nu au fost cuprinse în Programul anual al achiziţiilor publice (PAAP) contrar celor mai elementare norme de bună 12 administrare a societăţii, fapt ce relevă o conduită vădit interesată spre obţinerea de foloase către casa de avocatură. Inculpatul Bălan Mihai a nesocotit astfel contractul de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009 şi prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CET Govora în care se arată că directorul general urmăreşte şi răspunde de modul de realizare a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli. Se mai menţionează în ROF că directorul răspunde de modul de administrare a patrimoniului societăţii. În raport de cele prezentat mai sus, este evident că directorul general şi-a încălcat atribuţiile de serviciu extrase mai sus din ROF în legătură cu încheierea celor două contracte. Contractele de asistenţă juridică au fost încheiate de directorul general în lipsa oricărui referat de necesitate sau memoriu justificativ. Conform disp. art. 5 alin. 3 din HG 925/2006: „Nota justificativă se aprobă de conducătorul autorităţii contractante, conform atribuţiilor legale ce îi revin, cu avizul compartimentului juridic, şi constituie un înscris esenţial al dosarului achiziţiei publice”. Lipsa notei justificative sau a oricărui înscris prin care să se învedereze şi bineînţeles prin care să justifice încheierea contractelor în sensul celor arătate, translatează conduita directorului general din una neeconomică, ineficientă şi neoportună într-o conduită ce nesocoteşte caracteristica regularităţii achiziţiei. Trebuie precizat că în ambele cazuri aveam de a face cu o conduită nelegală, distincţia făcându-se doar la nivelul gravităţii respectivei conduitei, cea din urmă situaţie fiind cu siguranţă mai gravă. Potrivit art. 5 din OG 119/2000 „Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public”. Trebuie precizat că, CET Govora a decontat în baza contractelor, suma de 1.301.410 lei. Astfel, pe întreaga perioadă a derulării contractului, cu o frecvenţă lunară, s-au efectuat plăţi pentru diverse servicii juridice. În cadrul CET Govora era organizat la vremea respectivă, un Departament Juridic unde funcţionau 6 jurişti, aflat în subordinea directorului general. Principalul obiect de activitate al acestui departament îl constituia reprezentarea şi susţinerea intereselor CET Govora în faţa instanţelor judecătoreşti. Astfel se poate desprinde uşor concluzia că, entitatea publică a angajat cheltuieli total nejustificate cu achiziţia serviciului de asistenţă juridică. În exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de director (manager) Bălan Mihai avea, conform disp. art. 3, 4 şi 5 din OG 119/1999, obligaţia de a proteja fondurile publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului 13 sau fraudei. Este evident că, directorul general nu numai că a nesocotit aceste dispoziţii ci şi că acesta a fost cel care în mod direct a cauzat respectivul prejudiciu în conivență cu inculpatul Șova Dan-Coman și în interesul acestuia. Pentru a întări această concluzie trebuie menţionat faptul că, în toată această perioadă, la nivelul conducerii CET Govora sau al oricărui compartiment nu a apărut vreodată necesitatea contractării de servicii de asistenţă juridică de natura celor care au făcut obiectul celor două contracte. S-au nesocotit astfel de către directorul general Bălan Mihai şi disp. art. 3, 4 şi 5 din OG 119/1999, operaţiunea de alocare a fondurile instituției încălcând în mod vădit caracteristicile de oportunitate, economicitate şi eficienţă. Prin urmare, în legătură cu sumele alocate de CET Govora în virtutea celor două contracte nu s-a relevat absolut nici un indiciu pentru critica afirmaţiei că, acestea s-ar fi putut efectua în condiţii similare de Departamentul Juridic din cadrul CET Govora. (…) Astfel, s-a reţinut că respectivul contract a fost încheiat prin încălcarea disp. art. 1 alin. 3, lit. a şi b din OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice întrucât nu a existat aprobarea şi mandatarea în acest sens a directorului general de către Consiliul Judeţean Vâlcea în calitate de reprezentant al acţionarului unic (Unitatea Administrativ Teritorială, Judeţul Vâlcea) al CET Govora. Dispoziţiile OUG 26/2012 prevăd următoarele: Art. I – (1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare. (2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea: a) ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale; b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale. 2. Faptele inculpatului Bălan Mihai care, 14 în calitate de director general al CET Govora, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în luna decembrie 2011 cu SCA „(…) (…) şi Asociaţii” contractul nr. 335115/05.12.2011 şi în luna mai 2013 cu SCA „(…) şi Asociaţii” contractul nr. 858320/23.05.2013 şi în perioadele ianuarie 2012 – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza celor două contracte cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, 19 şi 25 din OUG 34/2006, art. 2 alin. 1 şi 2 din HG 925/2006, art. 3, 4 şi 5 din OG 119/1999, art. 1 alin. 3, lit. a şi b din OUG 26/20012, statului CET Govora, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CET Govora şi contractului de administrare aprobat prin Hotărârea AGA nr. 4/28.01.2009, în condițiile prezentate în expozitivul prezentului rechizitoriu, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale CET Govora şi a produs o pagubă patrimoniului societăţii în cuantum de 1.301.410 lei, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA „(…) (…) şi Asociaţii” şi SCA „(…) şi Asociaţii”, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prev. de: – art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din legea 78/2000, cu referire la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.

Mijloace de probă (…) Latura civilă CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor aşa cum rezultă din ordonanţele nr. 611/P/2015 din data de 25.01.2016. În baza disp. art. 291 alin. 2 C.p., instanța urmează să confiște de la inculpatul Șova Dan-Coman suma de 100.000 euro obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Date cu privire la persoana inculpaţilor (…)

În temeiul dispoziţiilor art. 327 lit. a C.p.p. 15 D I S P U N: 1. Trimiterea în judecată a inculpaţilor: Șova Dan-Coman, (în stare de arest la domiciliu) (…) , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de: – art. 291 C.p., rap. la art. 6 și 7 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000, cu aplic art. 5 C.p. și Bălan Mihai, (…) , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), prev. de: – art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din legea 78/2000, cu referire la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p. 2. În temeiul disp. art. 330 C.p.p. propun menţinerea măsurilor asiguratorii. 3. Conform dispoziţiilor art. 329 alin. 2 C.p.p. şi art. 36 alin. 1 lit. c C.p.p. prezentul rechizitoriul însoţit de dosarul cauzei şi de un număr de două copii certificate ale rechizitoriului pentru a fi comunicate inculpaţilor se trimite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în fond, urmând a fi citaţi în instanţă: Inculpaţi: Şova Dan-Coman – (…) Bălan Mihai – (…) Părţi civile CET Govora SA – (…) , Martori: (…) 4. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 C.p.p, se stabilesc cheltuieli judiciare în cuantum de 1.000 lei în sarcina fiecăruia dintre inculpați. PROCUROR, (…)

Leave a Response