|miercuri, mai 1, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Bogdan Matei, alături de alte oficialităţi, întâlnire importantă la Ministerul Mediului 

f_350_200_16777215_00_images_banner1_bogdan_matei

 

Prefectul Radu Renga a avut joi, 9 martie 2017, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o întâlnire cu domnul ministru, Daniel Constantin. La masa discuțiilor s-au aflat și parlamentarii vâlceni, senatorul PSD Bogdan Matei şi deputatul ALDE Dumitru Lovin, dar și vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Adrian Bușu, vicepreşedintele Cartel Alfa – filiala Vâlcea, Ionel Vâncea și directorul tehnic al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea, Constantin Melinte. Tema principală a întrevederii a vizat posibilitatea continuării procesului de exploatare a calcarului din cariera Arnota-Costești într-o zonă de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung. În urma analizei, s-a accentuat posibilitatea extinderii cu 16 hectare a suprafeței de exploatare, urmând ca în perioada următoare să se facă demersurile legale impuse de legislația în vigoare pentru soluționarea acestei situații.

Leave a Response