|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

Începând de luna viitoare, primarul din Stoileşti, Florin Ionescu, va moderniza dumul DC 37 Bârsoiu-Delureni 

raportul-primarului-florin-ionescu-in-imagini-pe-scurt-la-finele-anului-2015-_-00

 

Conform declaraţiilor primarului comunei Stoileşti, Florin Ionescu, zilele trecute au fost reluate lucrările de modernizare a uliţei Biserica Ghiobeşti, lucrări care speră că la data de 1 septembrie să fie finalizate. De asemenea, primăria este în procedură de licitaţie cu drumul DC 37 Bârsoiu-Delureni şi, dacă lucrurile merg bine, lucrările vor putea începe în jurul datei de 15 august 2017. În curând, lucrările de modernizare a Grădiniţei Urşi din comuna Stoileşti vor fi finalizate, investiţia fiind finanţată de Ministerul Dezvoltării. De asemenea, în momentul de faţă, Primăria Stoileşti are în desfăşurare şi alte investiţii precum modernizarea şcolii din satul Urşi, dar şi lucrări de infrastructură, precum introducerea reţelei de apă şi lucrări de modernizare de drumuri. În prezent se lucrează la finalizarea investiţiei de la Grădiniţa Urşi, care presupune modernizarea integrală a clădirii. Se lucrează şi la modernizarea Şcolii Urşi, iar lucrările au început de luna trecută. De asemenea, se are în lucru alimentarea cu apă în satul Obogeni, uliţa Popa Florescu şi în aceste zile s-a finalizat introducerea alimentării cu apă în satul Neţeşti, uliţele La Piţigoi şi Poşircaru. Alte investiţii derulate de primărie: continuarea lucrărilor de modernizare a Drumului Comunal 39 Bulagei – Geamăna; modernizarea drumurilor de interes local; continuarea lucrărilor de alimentare cu apă în comuna Stoileşti, aferent satelor Giuroiu, Geamăna, Neţeşti şi Obogeni; continuarea lucrării „Refacerea şi protejarea platformei drumului Uliţa Şogor – Malu, Trecerea prin Vad şi Pod în punctul Malu”; construirea unor poduri rutiere peste pârâul Topoloveni, sat Izvoru Rece, peste pârâul Ghiobeşti, sat Ghiobeşti, punctul Tania Lucel şi peste pârâul Stăneasca, sat Stăneşti, punctul Gruia; îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi combaterea eroziunii solului prin plantarea de pomi fructiferi, oferind familiilor cu elevi la una din şcolile aflate pe teritoriul comunei Stoileşti a unui pom fructifer; pietruirea uliţelor care necesită reabilitare; achiziţionarea de utilaje necesare întreţinerii drumurilor, etc.

Leave a Response