|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

Ramnicu Valcea: Programul Zilelor Imnului Naţional 2017 

vizual-ZIN-2017-701x379

Programul Zilelor Imnului Naţional 2017

Joi, 27 iulie

19.00, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Concert estival al Corului Academic ”Euphonia”, dirijor Aurel Poenaru. În program – lucrări din repertoriul naţional şi universal

Vineri, 28 iulie

9.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la fotbal copii
14.00, Sala CSŞ Capela – ”Cupa Imnului” la streetball
17.00, Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” – vernisajul taberei de Pictură ”la RÂMNIC”, ed. a VI
17.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la fotbal copii
17.00, Splaiul Independenţei – Spectacol folcloric cu: artişti amatori locali, Denisia Paliţă, Alexandra Dicu, Elena Ghiţulete, Ansamblul ”Rapsodia Vâlceană”, Vlad Teodosiu, Hangiţele, Ana Maria Iorga, Maria Dragomiroiu, Nineta Popa, Adi de la Vâlcea
19.00, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Concert estival – Pagini simfonice de mare popularitate cu orchestra simfonică a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, dirijor Florin Totan. În program – fragmente din repertoriul naţional şi universal
19.00, teren CSM II – ”Cupa Imnului” la fotbal; finala mică
19.45, teren CSM II – ”Cupa Imnului” la fotbal, finala
21.15, Parcul Mircea cel Bătrân – Deschiderea Festivalului de Film CineVil 2017, prezintă Irina Margareta Nistor • (21.25) “Scris / nescris”, 2016, film experimental, regia Adrian Silişteanu • (21.45) “Afacerea Est”, 2016, comedie, regia Igor Cobileanski, cu Ion Săpdaru, Constantin Puşcaşu, Daniel Busuioc; invitat: actorul Constantin Puşcaşu *

Sâmbătă, 29 iulie

09.00, Parcul Zăvoi – deschiderea Târgului Meşterilor Populari din România – ed. a XX-a
09.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la fotbal copii
09.00, în faţa Parcului Mircea cel Bătrân – deschiderea expoziţiei de maşini de epocă (până duminică, 30 iulie, ora 12.00)
09.00 – 09.30, Primăria municipiului – start festiv în Transalpina Retro Rally
09.30 – primirea delegaţiilor străine de către primarul Mircia Gutău
10.00, Primăria municipiului – Şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal
10.30 – Parada festivă pe traseul Primăria municipiului – Biserica Toţi Sfinţii (slujbă de sfinţire a drapelului naţional) – Casa Memorială ”Anton Pann” (moment artistic Teatrul Municipal ”Ariel”) – Parcul Zăvoi
10.50, Parcul Zăvoi (fântâna-monument) – Ceremonial militar – religios / Discursuri oficialităţi / Intonarea Imnului Naţional cu participarea corului ”Euphonia”
11.30, Parcul Zăvoi (zona fântânii-monument) – Cocktail
17.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la fotbal copii
17.00, piscina ”Casa Tineretului” – ”Cupa Imnului” la înot
17.00, Splaiul Independenţei – Spectacol pop-rock cu: artişti amatori locali, Trupa Zero, Ami, Matteo, Francesco Napoli, Direcţia 5
18.00, Galeria ”Constantin Iliescu”, Consiliul Judeţean Vâlcea – vernisajul Expoziţiei ”Semne şi semnificaţii plastice”
19,00, Muzeul de Arta ”Casa Simian” (curtea interioară) – vernisajul Expoziţie de artă plastică a artistului Dumitru Radu
21.15, Parcul Mircea cel Bătrân – Festivalul de Film CineVil 2017 • “Nemaivăzutele aventuri ale omului invizibil”, 2017, regia Tudor Botezatu • (21.45) “6,9 pe scara Richter”, comedie, regia Nae Caranfil, cu Teodor Corban, Maria Obretin, Constantin Florescu; Invitat actorul Constantin Florescu *
22.00, Splaiul Independenţei – Spectacol de lasere
24.00, Galeriile ARTEX – Salonul Judeţean de Artă al UAP Vâlcea

Duminică, 30 iulie

09.00 – 20.00, Parcul Zăvoi – Târgul Meşterilor Populari din România. ed. a XX-a
11.00, Parcul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la patine cu role
13.00, Parcul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la skateboarding
17.00, Splaiul Independenţei – Spectacol pop-rock cu: artişti amatori locali, DJ Jungle, Compact, Alex Velea, Antonia, 3 Sud-Est
19.00, Splaiul Independenţei – Prezentarea echipei de handbal feminin HCM Râmnicu Vâlcea pentru sezonul competiţional 2017 – 2018
21.15, Parcul Mircea cel Bătrân – Festivalul de Film CineVil 2017 • Scurt metraje româneşti premiate la mari festivaluri internaţionale • (21.45) “# Selfie 69”, comedie, regia Cristina Iacob, cu Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Levent Sali, Vlad Logigan; invitat actorul Levent Sali *
23.00, Splaiul Independenţei – Foc de artificii

* În caz de vreme nefavorabilă, proiecţiile vor avea loc în Sala Consiliului Judeţean

Leave a Response