|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Primarul Ion Bușagă a primit de la Guvern suma de 2 milioane euro pentru modernizarea drumurilor din Berislăveşti 

busaga_11

 

Primarul comunei Berislăvești, Ion Bușagă, a primit vestea cea mare: Guvernul a alocat localității suma de circa 9,1 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul programului PNDL 2. Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, a precizat că, până în prezent, în localitate, au fost acordate circa 80 de loturi de teren pentru tinerii care îşi construiesc case. Legea nr. 15/2003 este cea care reglementează acordarea gratuită de teren tinerilor care doresc să-şi construiască locuinţa proprietate personală. În vederea identificării și inventarierii terenurilor, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, prin dispoziția primarului s-a constituit o comisie alcătuită din 3 membri la Primăria Berislăveşti. Grădiniţa cu program prelungit din Berislăveşti va fi construită într-o clădire pe care primăria a achiziţionat-o de la fosta Cooperaţie de Consum. Noua construcţie va avea dotări la standarde europene, cu săli de joacă, sală de mese şi locuri de joacă. Această iniţiativă a primarului Ion Buşagă este salutată de către localnici. Astfel, 30 de copii vor putea să meargă la grădiniţa cu program prelungit. În acest mandat, modernizarea drumurilor este prioritară pentru primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, dar şi introducerea reţelei de canalizare. Primarul susţine că, în perioada următoare, beneficiind de un cadru natural deosebit, administraţia locală se va preocupa să valorifice potenţialul turistic al zonei: „În aceşti ani am putut să realizez multe, aproape tot ce mi-am propus. Am implementat multe programe cu finanţare nerambursabilă cu care am realizat modernizarea şi dotarea căminelor culturale din toate satele comunei. Cu fonduri atrase de la Guvern sau cu bani europeni în toate aceste mandate am construit poduri, am reabilitat, modernizat şi dotat toate şcolile şi dispensarele din localitate. Avem reţea de apă curentă, iar în acest mandat se va finaliza şi sistemul de canalizare. În satul Dângeşti s-a modernizat biserica în totalitate, urmând să primim fonduri pentru recondiţionarea Schitului Berislăveşti. Tot în aceste mandate am modernizat primăria. În acea perioadă, când s-a construit Primăria Berislăveşti, din fonduri proprii am construit şi un pod peste pârâul Brădişor, care face legătura cu podul construit peste pârâul Coisca, pentru a se asigura astfel legătura cu cătunul Valea Mamului. Pentru perioada următoare trebuie să beneficiem de faptul că localitatea a ajuns la stadiul de a avea utilităţi de oraş şi un cadru natural deosebit iar ţinta noastră, pentru următoarea perioadă este valorificarea potenţialului turistic al zonei”.

 

Leave a Response