Grigore Craciunescu: Contractul cu ROMPREST este PĂGUBOS și se va transforma într-un dezastru financiar pentru bugetul Municipiului!
Drept la replică
Referitor la materialul publicat de dumneavoastră, în data de 09 septembrie
2017, intitulat “Romprest dă de pământ cu consilierul local gură -mare Crăciunescu ”,
într-o manieră tendențioasă , în virtutea dreptului la replică, vă formulez următorul
punct de vedere.
Remarc cu dezamăgire și îngrijorare cum un simplu operator, care prestează
un serviciu de salubritate (colectează gunoiul) pentru comunitatea noastră, face
afirmații denigratoare la adresa mea . Acest operator îmi aduce jigniri și ofense cu scopul de a determina încetarea luării unei
poziții. Pe această cale, îi transmit public, că voi continua să-mi exprim opinia,
fundamentată pe documente, cu privire la sumele colosale ce urmează să-i fie
achitate din bugetul local cu titlu de despăgubiri.
În cele ce urmează, voi explica și răspunde punctual acuzațiilor pe care
Romprest Energy, prin administrator Marinescu Nicolae Cristinel, le-a formulat.
- Contractulcu dumneavoastră este PĂGUBOS și, dacă nu se schimbă nimic, se
va transforma într-un dezastru financiar pentru bugetul Municipiului Râmnicu
Vâlcea. În acest moment, conform ultimei actualizări a tarifelor, prețurile pentru
vâlceni sunt următoarele: 6,47 lei/persoană/lună pentru persoanele fizice și 281,5
lei/tonă pentru agenții economici și instituții dar să nu uităm că prețurile cu care ați
câștigat licitația erau de: 4,75 lei/persoană/lună respectiv 161,6 lei/tonă.
Creșterea tarifelor este de 36,22 % pentru persoane și 74,19 % pentru firme.
Câte persoane au primit măriri de salariu de 36 %, din August 2015 și până
astăzi?
Câți agenți economici au reușit să-și crească prețurile, în perioada August 2015-
Iulie 2017, cu 74 % ?. Și asta în condițiile în care TVA s-a redus de la 24% la 19%
…
Dar, țin să vă reamintesc, că dumneavoastră mai primiți niște venituri, ca
despăgubire, direct din bugetul local. De curând în Consiliu Local s-a aprobat
transferul sumei de 1,1 milioane lei de la întreținerea și repararea străzilor în
contul plăților către dumneavoastră, pentru o hotărâre a instanței. Din afirmațiile
primarului Mircia Gutău, și din raportul Direcției Administrație Juridic nr. 3325 /
- 08. 2017,searată că mai sunt încă 5,1 milioane lei sume în litigiu. Iar dacă
contractul se va desfășura ca și până acum, înțelegem că până în August 2018, mai
urmează încă cel puțin 6,1 milioane lei de plătit din buget către dumneavoastră.
PESTE 110 MILIARDE LEI VECHI SUPLIMENTAR ÎN CONTUL SC. ROMPREST FAȚĂ
DE CONTRACT !!!!
La un calcul simplu rezultă că prețul plătit de persoanele din Râmnicu Vâlcea către
dumneavoastră, de acum înainte, ajunge la … 18 lei/persoană/lună !!!
Adică 6,47 lei/lună pe factura Romprest și 11,6 lei/lună direct din bugetul local.
Nimeni nu v-a cerut să veniți cu 3,83 lei + TVA la licitație în 2015, dumneavoastră ați
ofertat.
Stiu că la licitația organizată și anulată, în 2014, ați ofertat un preț de aproximativ 7
lei și ați fost clasați pe locul 3. Oare nu asta este o strategie aplicată de
dumneavoastră, să veniți la licitație cu prețuri nejustificat de mici iar după câștigarea
contractului, cu susținerea unor persoane din autoritatea locală, să măriți prețurile
până acolo unde vă convine, bineînțeles, fără a respecta normele legale în vigoare?
- Afirmațică stația de sortare deținută de vechiul operator “a funcționat
clandestin”.
Agenția de Mediu Vâlcea, Garda de Mediu Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea și
Primăria Râmnicu Vâlcea au fost toate părtașe, în perioada 2009-2015, la o funcționare
clandestină a unei stații de sortare și au beneficiat nelegal de serviciile de sortare a
deseurilor?
- Afirmațică stația de sortare a vechiului operator este de fapt și de drept
proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea și asta pentru că vechiul operator a solicitat și
primit o creștere de tarif pentru “acoperirea cheltuielilor” cu noua activitate de
sortare. Să înțeleg că, pe același principiu, Municipiul Râmnicu Vâlcea trebuie să intre în
proprietatea tuturor mijloacelor de transport, camioane și containere, transport la
București, pentru care dumneavoastră ne solicitați decontarea cheltuielilor de
transport? Mai mult, cheltuielile cu colectarea deșeurilor includ și amortizarea
autogunoierelor, pe perioada contractului astfel încât, pe același principiu, toate
autogunoierele dumneavoastra cu care lucrați acum în oraș trebuie, la sfârșitul contractului, să intre de drept în proprietatea
Municipiului Râmnicu Vâlcea ? Fac și precizarea că, la creșterea de tarif din 2008, nu s-a
pus niciodată problema că Municipiul Râmnicu Vâlcea să suporte INVESTIȚIA în stația
de sortare, nici măcar o parte din aceasta. Operatorul a justificat solicitarea de
creștere de tarif prin faptul că i-au crescut cheltuielile datorită acestei noi operațiuni,
numărul de salariați, utilități și întreținere-reparații. Interpretarea pe care o faceți
dumneavoastră pe hotărâre este în cel mai bun caz…jalnică.
Și pentru că tot faceți vorbire de competențele și profesionalismul dumneavoastră, vă
rog să-mi spuneți dacă dumneavoastră dețineți sau operați, undeva, o stație de sortare,
oricât de mică. Sau dacă aveți vreo experiență pe acest domeniu?
- Măacuzați că fac parte din Consiliul Local care i-a permis vechiului operator
să functioneze ilegal, din 2011 până în 2015. Dumneavoastră transmiteți opiniei
publice: Consiliul Local comite ilegalități, a lăsat vechiul operator să funcționeze
ilegal.
Din nou înțelegem care este nivelul dumneavoastră de cunoastere a legislației în
domeniul în care activați… Faceți acuzații fără minim de cunoștinte și
responsabilitate.
- Privitorla deșeurile reziduale mixte și la obligațiile pe care le aveți prin
contract, dumneavoastră afirmați că:
“…. în Caietul de sarcini nu se prevede decât că vom transporta această
categorie de deșeuri la depozitul ecologic de la Fețeni și nimic mai mult. Noi am
încheiat un contract de colectare și transport deșeuri, pe un traseu definit, iar
contractul nu prevede obligația noastră de a supune deșeurile reziduale
vreunui procedeu de sortare.
…. Deci nu există nicio obligație pentru societatea noastră de a avea o
asemenea stație(tratare a deseurilor reziduale), iar dacă ar fi fost o condiție
pentru noi prevăzută în vreun document, pe care noi să nu o fi adus la
îndeplinire, contractul cu municipalitatea ar fi fost reziliat de mult.”
Caietul de sarcini la care faceți referire este Anexa 3 la HCL 168 din 28. 08. 2014 prin
care s-a organizat licitația.
Tot parte din acelasi HCL este și Anexa 2, Regulamentul al serviciului public de
salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea.
TOATE ACESTE DOCUMENTE sunt parte integrantă din Contractul de
concesiune nr. 23205 din 26. 06. 2015, încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și
Romprest, conform Cap.6 Documentele Contractului:
Art. 6.1 Sunt parte integranta a prezentului contract următoarele documente:
– Regulamentul Serviciului Caietul de Sarcini
– Propunerea tehnică și Propunerea financiară
– Documentația de atribuire
Conform Regulamentului de salubrizare:
SECŢIUNEA a 3 -a
Organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a
deşeurilor
ART. 34
(1) Indiferent de natura deşeurilor, acestea vor fi supuse unui proces de
prelucrare, neutralizare şi valorificare materială şi energetică.
(2) Operatorii serviciului de salubrizare trebuie să organizeze activitatea de
prelucrare şi neutralizare a deşeurilor în instalaţii proprii sau ale unor terţi
autorizaţi pentru aceste activităţi.
Tot în același document se specifică:
SECŢIUNEA a 5 -a
Sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare in staţiile de sortare
ART. 36
(1) Pentru reducerea volumului, a cantităţii, facilitând manevrarea, şi pentru
creşterea gradului de recuperare, deşeurile destinate depozitării trebuie sortate.
Din acest punct de vedere vă adresez întrebarea:
Cum ați îndeplinit dumneavoastră această obligație pe care o aveți în Contract?
- Dumneavoastră faceți afirmația că:
“Privitor la platforma Râureni, din incinta Stației de Compost Râureni, aceasta a fost
concesionată de către Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea către D.A.D.P., în vederea
transferului deseurilor municipale.”
Dar în același Regulemant de salubrizare, parte din contract, se precizează:
SECŢIUNEA a 4 -a
Operarea/ administrarea staţiilor de transfer pentru deşeurile municipale şi
deşeurile similar
ART. 35
(1) Deşeurile municipale şi deşeurile similare provenind de pe raza municipiului
Ramnicu Valcea vor fi transportate direct la depozitare sau la instalatiile de
compost/sortare/valorficare, nejustificandu- se infiintarea si operarea unei staţii
de transfer.
Practic dumneavoastră recunoașteți negru pe alb că ați înființat și operați o
stație de transfer deșeuri pe platforma betonată a Stației de Compost cu toate
că această activitate nu este permisă pe teritoriul Municipiului Râmnicu Vâlcea și
aceasta este specificat chiar în contractul de delegare cu dumneavoastră!
Dumneavoastră ați încălcat cu bună știință această prevedere contractuală,
bineînțeles, cu ACORDUL conducerii Municipiului Râmnicu Vâlcea din acea perioadă
mai exact un viceprimar și doi directori! Pentru suma modică de 2 lei/mp/zi (
ca pentru un padoc unde se vând pepeni și zarzavaturi ) pentru 100 mp
platforma betonată prin contract și dvs. Abuzați folosind peste 1.000 mp, întreaga platformă a Stației de Compost. Aici este marea ilegalitate pentru că
nu a fost solicitat niciodată acordul Consiliului Local pentru utilzarea acestor
bunuri din patrimoniul Municipiului Râmnicu Vâlcea!
- Dumneavoastrăaveați obligația să depozitați deșeurile reziduale la depozitul
ecologic Fețeni, obligația prevăzută în Caietul de sarcini:
Art. 28 (2) Deșeurile reziduale colectate se depozitează numai în depozitul special
realizat în acest scop și care funcționează cu respectarea prevederilor
legislației în vigoare, respectiv la Depozitul Ecologic Fețeni.
Iar prețul oferit de dumneavoastră la licitație a continut și tariful de depozitare de la
acest depozit:
Art. 51 …La calculul tarifelor de operare ofertate pentru fiecare activitate, se vor avea
în vedere costurile aferente tratării și depozitării deșeurilor colectate, după
cum urmează:
Tabel nr. 7 Tarife pentru tratarea și depozitarea deșeurilor municipal colectate
DESTINATIE | Tarif unitar(lei/tona) inclusiv TVA |
Statie de Compost Raureni | 17.3* |
Statie de sortare | 43** |
Depozit Ecologic Feteni | 84* |
|
**tarif estimat
În corelare cu Art. 28 din prezentul Caiet de Sarcini, ofertanții pot lua în
calcul tariful pentru activitățile concesionate, un tarif diferit decâtcel cel
estimat în tabelul de mai sus pentru sortarea deșeurilor reciclabile, în funcție
de ofertele pe care le au de la agenții autorizați în acest sens, fără ca acest
lucru să ducă la depășirea tarifelor maxime.
Dar chiar din prima zi de activitate în acest contract dumneavoastră ați trimis mașinile
pentru depozitarea deșeurilor la depozitul Horezu.
Nu ați avut niciodată intenția de a respecta cerințele de depozitare a deșeurilor
rezidule la depozitul Fețeni.
– Vă somez public să prezentați contractul de depozitare încheiat cu Depozitul
Fețeni, din care să reiasă data la care ați încheiat acest contract!
– Vă somez public să prezentati dovezile care atestă că ați încercat să depozitați la
Depozitul Fețeni deșeurile reziduale colectate din Râmnicu Vâlcea, dar acestea au fost
refuzate!
Ați început contractul la data de 01 August 2015, prin urmare trebuie să faceți
dovada că ați încercat să respectați clauzele contractuale.
Cu acordul conducerii de atunci a Municipiului Râmnicu Vâlcea ați depozitat deșeurile
reziduale la depozitul Horezu, cu toate că asta contravine, clar și fără echivoc,
Contractului de delegare nr. 23205 din 26. 06. 2015.
Fondurile încasate de la utilizatori pentru depozitare, la tariful calculat de 84
lei/tonă, le-ați redirecționat ilegal către depozitul Horezu, deținut de o societate
privată.
Drept dovada stă autorizația de mediu pe care ați înaintat-o Municipiului Râmnicu Vâlcea
la data de 05 August 2015, în care se precizează, la punctul de lucru din Jud. Vâlcea, că:
“Colectarea deșeurilor reziduale se face astfel: se descarcă deșeurile din
autogunoiere în containere amplasate la FEȚENI și RÂURENI pentru a se
transporta la depozitul HOREZU”.
Prin acceptarea acestei autorizații, care contravine clar și fără echivoc
condițiilor stabilite prin Contractul de delegare, conducerea Municipiului Râmnicu
Vâlcea a creat condițiile favorabile Romprest pentru încălcarea obligațiilor
contractuale fără să fie tras la răspundere și mai mult decăt atât, acțiunile
conducerii de atunci a Municipiului Râmnicu Vâlcea se constituie în argumente prin
care Romprest, în acest moment, solicită și probabil va câștiga în instanță sume
colosale de la bugetul orasșului.
În încheiere doresc să atrag atenția asupra acestei încercări extrem de periculoase
prin care un operator încearcă să pună o presiune mediatică asupra mea, in calitate
de consilier al Partidului Național Liberal în Consiliul Local al Municipului Râmnicu
Vâlcea, astfel încât să nu-mi mai exprim ideile, convingerile și opinia asupra
problemelor care se dezbat în cadrul Consiliului Local, atribuție care îmi este
conferită de legislația în vigoare și de cetățenii care mi-au acordat încrederea și
puterea să-i reprezint . În cadrul Consiliului Local voi continua să pun în dezbatere
toate problemele importante pentru comunitate și nu voi ezita să demasc orice
încercare de a păcăli sau a înșela, sub orice formă , cetățenii acestui oraș. Ei trebuie să
cunoască adevărul, iar nouă, consilierilor locali, indiferent de culoarea politică, ne
revine această datorie!
În virtutea deontologiei profesiei dumneavoastră, în scopul de a servi unei informări
corecte a cititorilor, vă mulţumesc pentru publicarea prezentului “drept la replică” în
ediţia următoare a Ziarului de Vâlcea.
Consilier Local PNL Grigore Crăciunescu