|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Afaceri și profit record a înregistrat anul trecut societatea Avicarvil Vâlcea. Fabrica are mai mulți angajați ca USG! 

Avicarvil

 

Conform datelor comunicate de Ministerul de Finanțe, SC Avicarvil SRL Vâlcea a realizat în 2016 venituri de 164,8 milioane de lei, o cifră de afaceri de 171,4 milioane de lei şi un profit de peste 5,13 milioane de lei. Având circa 670 de salariaţi, SC Avicarvil SRL înregistra la data de 31 decembrie 2016 datorii totale de 57,7 milioane de lei, stocuri de 4,75 milioane de lei şi tipul de activitate era, conform clasificării CAEN, „Creşterea păsărilor”. În anul 2010, SC Avicarvil SRL şi-a majorat capitalul social, care a ajuns la 2 milioane de lei, împărţit în 200.000 părţi sociale a câte 10 lei fiecare şi este deţinut în proporţie de 100% de asociatul unic Iustin Paraschiv. SC Avicarvil SRL a fost preluată de către grupul Carmistin în 2008 prin privatizarea diviziei agro a SC Oltchim SA. Din anul 2008, compania s-a aflat într-un continuu proces de modernizare, atât sub aspect tehnologic, cât şi sub aspectul calităţii resurselor umane. Grupul Carmistin este format din: Carmistin – import-export şi distribuţie carne; Frigo Erd Kft – depozit logistic şi trading carne (Ungaria); Ana & Cornel – fabrică de procesare a cărnii şi reţea de magazine; SC Avicarvil SRL – ferme, abator păsări şi reţea de magazine; Ladrisi Group – abator porc şi vită, reţea de magazine; Pajo Holding – fermă vegetală şi îngrăşare taurine, fabrică de nutreţuri; Landbruk – complex îngrăşare porci; Porcellino Grasso – complex îngrăşare porci; MFA – industrie de armament. Grupul a investit în mod constant în SC Avicarvil SRL, atât din resurse financiare proprii, cât şi apelând la finanţări externe, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Faţă de momentul preluării companiei, se remarcă următoarele diferenţe majore: modernizare flux tehnologic şi facilităţi producţie; modernizare ferme de creştere a puilor; construcţia unei noi staţii de epurare; construcţia unei noi platforme logistice (depozit frigorific şi parc auto); dezvoltarea unei reţele de magazine proprii; dezvoltarea unui produs de calitate superioara (pui 100% natural), produs care a fost foarte bine apreciat pe piaţa internă şi care a făcut cunosut brandul „La Provincia”. SC Avicarvil SRL şi-a început activitatea prin preluarea uneia dintre cele mai mari platforme de creştere a păsărilor din România, cu vastă experienţă în creşterea puilor, datând din anul 1978. SC Avicarvil SRL a început investiţiile în anul 2008, prin retehnologizarea fermelor, mărirea capacităţii de sacrificare a abatorului şi construcţia unei platforme logistice în anul 2011. SC Avicarvil SRL a dezvoltat o reţea proprie de magazine reunită sub brandul „La Provincia”, reţea compusă, în prezent, din peste 100 de magazine. Grupul agricol „Carmistin”, specializat în producţia, procesarea şi comercializarea cărnii, anunţă, într-un comunicat de presă, preluarea tuturor fermelor, platformelor şi abatorului deţinute de Avicola Târgu Jiu, prin intermediul SC Avicarvil SRL Frânceşti, judeţul Vâlcea. Unitatea din Gorj deţine un abator cu o capacitate 4.000 capete/oră, nouă ferme pentru creşterea păsărilor, parc auto (nefuncţional), un bloc pentru birouri, platformă de gunoi şi 66 de hectare de teren. Dintre cele nouă ferme, doar patru au fost menţinute în funcţiune după privatizare, restul fiind abandonate şi lăsate să se degradeze, precizează grupul agricol. Planul de afaceri pentru relansarea capacităţilor din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018. Proprietarul Iustin Paraschiv a spus: „Având în vedere strategia de dezvoltare a grupului prin investiţii în ferme zootehnice, am decis această achiziţie, care astăzi nu înseamnă decât un complex avicol falimentar.

Leave a Response