|vineri, mai 10, 2024
  • Follow Us!

Accident cumplit pe Valea Oltului. O femeie și-a pierdut viața și trei bărbați au fost grav răniți 

646x404

O femeie și-a pierdut viata și trei bărbați au fost răniți în urma producerii unui accident rutier pe DN 7, pe Valea Oltului, între localitățile Călimănești și Brezoi.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Sandra Dăscălete, două autoturisme au fost implicate în accident, acestea lovindu-se frontal. Un șofer de 28 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, moment în care s-a izbit de un alt autoturism, în care se aflau trei persoane.

Victimele au fost transportate la spital în urma accidentului, potrivit jurnalul.ro.

La fața locului au intervenit echipaje de la ISU Vâlcea și de la Serviciul de Ambulanță Vâlcea.

Leave a Response