Adolescentă de 15 ani, siluită cu degetele de iubitul mamei după ce a refuzat să-l satisfacă oral
În oraşul Bălceşti din judeţul Vâlcea, o adolescentă de 15 ani a depus o plângere la Poliţie prin care îl acuza pe iubitul mamei sale de viol. Fapta s-ar fi petrecut în timp ce mama tinerei era la serviciu.
O elevă de liceu din localitatea vâlceană Bălceşti a fost supusă la perversiuni sexuale de către concubinul mamei. Zilele trecute, când adolescenta s-a întors de la şcoală, individul a obligat-o să întreţină relaţii sexuale orale. Cum tânăra a refuzat, individul a penetrat-o vaginal cu degetele, după cum avea să confirme ulterior şi Cabinetul de Medicină Legală (ML). În zona genitală „s-au găsit nişte zgârieturi, probabil de unghie. A băgat mâna agresorul. În rest, ce s-a întâmplat, nu ştiu”, ne-a declarat dr. Ion Neamu, şeful Serviciului Medicină Legală Vâlcea. Constantin Ovidiu (35 de ani), din Diculeşti – Vâlcea, a fost iniţial reţinut şi apoi arestat preventiv în urma mandatului emis de Judecătoria Bălceşti. În urmă cu trei ani, mamă şi adolescenta agresată s-au mutat în judeţul Vâlcea din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, pentru a locui la prietenul mamei. Individul, despre care se cunosc foarte puţine lucruri, provine dintr-o comună învecinată, iar autorităţile spun că nu ştiu cu ce se ocupă. „Era rar văzut, părea liniştit şi nicidecum pervers”, a spus Constantin Aleca, primarului oraşului Bălceşti. „În temeiul articolului 226 Cod procedură penală (care se referă la arestare preventivă – n.r.) raportat la art. 223 alin.2 Cod procedură penală (care se referă printre altele şi la viol – n.r.), se admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Roşianu Constantin Ovidiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.218 alin.1, alin.2 şi alin.3 lit.a şi c din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2018 şi până la 01.03.2018 inclusiv. Respinge cererea apărătorului inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.”, se precizează în încheierea de şedinţă. În acest moment, bărbatul se află în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Citeste mai mult: adev.ro/p3j3lk