|joi, aprilie 18, 2024
  • Follow Us!

Accident la Budesti, soldat cu un mort și doi răniți 

accident-uricani-ambulanta-adi-piclisan

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, pe DN 7, în judeţul Vâlcea, accidentul producându-se în condiţii de carosabil umed, relatează News.ro.

Potrivit Poliţiei Vâlcea, accidentul a avut loc sâmbătă seară în localitatea Budeşti, după ce un şofer de 20 de ani care circula pe DN 7 dinspre Sibiu spre Piteşti a pierdut controlul volanului, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum – carosabil umed.

Maşina a ieşit de pe şosea şi a lovit un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. În urma accidentului, şi-a piedut viaţa pasagerul de pe locul din dreapta-faţă, iar şoferul şi un alt pasager au fost răniţi.

Leave a Response