|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Primăria Pesceana organizează miercuri, 15 august, de Sfânta Maria, Ziua comunei 

primar_pesceana

 

Consiliul Local al comunei Pesceana, judeţul Vâlcea, şi primarul Ion Vasile invită pe toată lumea miercuri, 15 august 2018, de Sfânta Maria, la Ziua Comunei Pesceana, dar şi la Bâlciul anual, sărbătoare la care sunteţi aşteptaţi cu foarte multe atracţii culinare specifice zonei. Anul acesta, printre invitaţi, se numără Grupul Vocal „Haiducii”, de la Amărăşti, Marius Logofătu, Liliana Sichigea, Oana Vâlcea, Fanfara judeţeană „Constantin Brâncoveanu”, formaţia Royal, condusă de Nicuşor Drăghici, dar şi câteva ansambluri renumite – Mireasma Zorilor (Parohia Nemoiu), Pesceniţa, Cununiţa, dar şi cel din Glăvile (dansuri). Organizatorii au explicat că, la această sărbătoare, nu aduc vedete de la Bucureşti pentru că doresc să promoveze talentele locale, tradiţiile şi obiceiurile zonei.

Leave a Response